Deja suntem în luna mai și mă gândesc că în curând ne vom confrunta cu temperaturile amețitoare ce ne topesc pe durata verii. Dacă până acum câțiva ani ne loveam de problema prețurilor destul de mari când venea vorba de aparatele de aer condiționat, în momentul de față deja avem posibilitatea să alegem din atâtea modele ce aparțin de producători cu greutate în ceea ce privește electrocasnicele. Unul dintre aceste modele este și aparatul de aer condiționat Daewoo DSB-F0977LH-NV, ce poate fi achiziționat la prețul de aproximativ 1500 lei (verifică preț actualizat), deloc mare dacă îl comparăm cu alte modele.
Din punct de vedere al designului, aparatul de aer condiționat are un aspect plăcut, modern, pe o nuanță de alb, cu unitatea interioară slim, astfel că se va potrivi extraordinar de bine cu o locuință elegantă. În partea din dreapta are un display de tip LED, unde veți putea observa gradele setate cu ajutorul telecomanzii, ce este destul de ușor de utilizat.
Poze cu aparatul de aer conditionat Daewoo DSB-F0977LH-NV
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Aparatul de aer condiționat este un model cu o capacitate de răcire ceva mai mică decât modelul Daewoo DSB-F1277LH-NV, despre care am discutat acum câteva zile, dar și mai ieftin. Aș putea spune că se potrivește mai degrabă unui apartament ceva mai mic. Are o capacitate de răcire de 9000 BTU și o capacitate de încălzire de 8871 BTU, ceea ce înseamnă că se va descurca excelent atât pe timp de vară, cât și pe perioada iernii, când frigul ne dă bătăi de cap.
Potrivit testelor de eficiență, aparatul de aer condiționat Daewoo se încadrează în clasa de energie la răcire A+ și clasa de energie la încălzire A, cu un consum de 2700 W la încălzire și 2600 W la răcire. Dispune și de tehnologia Inverter, ce reduce cu aproximativ 50% consumul, față de un aparat de aer condiționat ce nu dispune de această nouă tehnologie.
Nu este nici zgomotos, având lamelele ventilatorului zimțate, tocmai pentru a diminua rezistența aerului. Nivelul de zgomot atinge 54 dB în ceea ce privește unitatea interioară și 61 dB la unitatea exterioară.
În momentul de față cu siguranță instalarea vă va fi făcută imediat, în timp ce în perioada de vârf a verii uneori se ajunge și la întârzieri de câteva săptămâni, prin urmare este mult mai avantajos să fii pregătit din timp de zilele toride de vară.
Păreri pro şi contra
Pro
- are tehnologia Inverter,
- preţ accesibil,
- design plăcut,
- zgomotul mic de 54 dB
Contra:
- nu are kit de instalare inclus
Aici găsești mai multe informații despre acest produs
Verdictul Gadget-Review.Ro
Putere de răcire/încălzire
Consum de energie
Daewoo DSB-F0977LH-NV este unul dintre cele mai accesibile aparate de aer condiționat, ce își vor dovedi utilitatea și eficiența în special în sezonul cald, când vei simți că te topești de atâta căldură.