Cu toţii ştim că uscatul rufelor nu este cea mai comodă activitate. Durează mult şi, chiar mai important, este complet dependenta de starea vremii. În aceste condiţii, ar putea fi nevoie de un ajutor în plus, acesta venind de la uscătoarele de rufe electrice. Din păcate, acest gen de produse electrocasnice nu sunt foarte populare la noi în ţară, parte datorită preţului mai ridicat (care, uneori, depăşeşte chiar şi preţul maşinii de spălat), parte datorită tradiţiei care nu presupune utilizarea aparatelor. O parte din modelele disponibile pe piaţă sunt însă de calitate premium şi cu siguranţă merită investiţia, aşa cum este şi cazul lui Whirlpool AZA999. Are un preț de aproximativ 2799 lei (verifică preț actualizat ), un preț care în primă instanță ți s-ar putea părea mare, dar având în vedere faptul că te va scăpa de întinsul rufelor la uscat, eu zic că investiția se merită.
Uscătorul poate fi găsit și în oferta magazinelor Flanco și Altex.
Din punct de vedere al designului, uscătorul este unul elegant, modern, accesorizat cu un panou de control bine pus la punct. Mai exact în partea dreaptă vei putea observa afișajul de tip LCD, ce te va ajuta să faci selecțiile potrivite. În centru este selectorul de programe, destul de variat, astfel încât să poți usca fiecare tip de țesătură.
Poze cu uscătorul de rufe
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
O capacitate de uscare mai mare decât a majorităţii maşinilor de spălat.
În condiţii în care majoritatea maşinilor de spălat de pe piaţă au un volum de 5, 6 sau 7 kilograme, cele 9 kilograme ale acestui uscător pot fi binevenite. Condensatorul are şi el o capacitate de 5 litri, aşa că nu trebuie să vă faceţi griji că ar putea exista totuşi haine care nu vor putea fi uscate la timp.
Şi în ciuda unei capacităţi destul de mari, acest model are clasă energetică A++, consumând 1.98 kW pe oră în timpul funcţionării normale. Cu alte cuvinte, modelul Whirlpool îşi face treaba bine şi fără a consuma foarte multă energie electrică în timpul acestui proces.
Vorbind despre un produs de calitate premium, uscătorul are nu mai puţin de patru trepte de uscare pentru hainele obişnuite, cele de bumbac. Pe lângă acestea, se remarcă şi programe speciale, pentru jeanşi, lână sau haine delicate, dar şi pentru încărcături mixte. Schimbarea dintre programe se realizează printr-un buton clasic, precum cel de la maşinile de spălat, însă există şi un afişaj digital cu LED. Se poate seta timpul dedicat uscării, dar şi opţiuni de anti şifonare, cu alte cuvinte cumpărătorii fiind întâmpinaţi cu opţiuni destul de variate pentru a-şi usca articolele vestimentare preferate.
Uscătorul se remarcă şi printr-un sistem de siguranţă împotriva copiilor, dar şi prin semnalul sonor care anunţă finalul procesului de uscare, acestea dovedind încă o dată calitatea sa premium. Nu în ultimul rând, uscătorul este dotat şi cu tehnologia Al şaselea simţ, care adaptează ciclul de uscare la materialele din încărcătură, variind perioada şi intensitatea în funcţie de acestea.
De pe display-ul digital se pot citi informaţii precum timpul rămas din fiecare ciclu, căldura, programul şi nivelul de uscare, aşa că întotdeauna veţi avea o privire completă asupra uscătorului. Luând în considerare şi clasa energetică şi multiplele programe de uscare, se poate spune că uscătorul Whirlpool este un produs de calitate premium, care nu prea are minusuri notabile. Iar raportul calitate preţ este unul excelent. Aşadar, dacă te afli în căutarea primului uscător de rufe şi bugetul de care dispui este unul mai consistent, cu siguranţă îți poţi îndrepta atenţia către acest model, unul care cu greu te va dezamăgi.
Păreri pro şi contra
Pro:
- design modern,
- clasa de eficiență energetică A++,
- capacitate de încărcare de 9 kg,
- afișaj LCD,
- Al 6-lea simț
Contra:
- prețul destul de piperat