Gorenje Simplicity D76SY2B – un uscător ideal pentru achiziţie

Nu de multe ori s-a întâmplat să avem nevoie de cămaşa preferată sau de pantalonii preferaţi şi unul din aceste articole vestimentare să fie la uscat, astfel renunţând la una din hainele care s-ar fi potrivit în acel moment. Pentru a scăpa de această problemă, dar şi de ceea ce înseamnă grija lucrurilor rămase la uscat pe sârmă pe balcon sau afară, este necesară achiziţia unui uscător de rufe în casa voastră. Astfel, Gorenje Simplicity D76SY2B ar putea fi modelul potrivit datorită specificaţiilor ce îl recomandă şi pentru cei mai pretenţioşi. Dacă doreşti să achiziţionezi uscătorul de rufe trebuie să mai ştii că îl poţi găsi în magazinele de specialitate sau în mediul online la preţul de 3347 lei (verifică preț actualizat). Chiar dacă ţi se va părea un preţ ridicat, trebuie să ştii că beneficiezi de un consum de energie mult mai mic decât al altor uscătoare. În ceea ce priveşte poluarea fonică, acesta are un nivel de zgomot la centrifugare de 65 dB, fapt ce vine în sprijinul acestei alegeri de achiziţie a modelului prezentat.

Încă de la designul special dat de culoarea neagra a carcasei exterioare, observăm cât de modern este acest uscător. În partea superioară observăm display-ul cu afişaj LED ce ne va indica timpul rămas de la programul ales pentru uscare, butonul de pornire/oprire şi butonul de alegere a programului dorit. Dimensiunile de 85 x 60 x 60 cm şi greutatea de 52 kg sunt aspecte de care trebuie să ţii seama pentru a-l instala în locul potrivit. Încărcarea este frontală, iar hubloul are un diametru de 35 cm. În interior, cuva este din oţel inoxidabil, iar tamburul din inox şi are un volum de 117 litri, un volum încăpător pentru a ne permite o capacitate de încărcare de 7 kg.

Poze cu mașina de spălat

Gorenje Simplicity D76SY2B

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

În funcţie de hainele pe care doreşti să le usuci, Gorenje Simplicity îţi pune la dispoziţie un număr de şapte programe, dintre care enumerăm programul bumbac, lână, sintetice. De asemenea, pentru rufele delicate, poţi opta pentru programul uşor de călcat, iar pentru a usca ceva mai voluminos poţi opta pentru programul special conceput, programul XL.

În ajutorul programului uşor de călcat vine funcţia specială anti-şifonare. Pentru a beneficia de cele mai bune condiţii în uscarea hainelor, uscătorul are şi alte funcţii precum funcţia automată de detectare a cantităţii, funcţia de oprire şi adăugare şi sistemul de reglare a consumului. În acest sens, consumul este unul mic, de 1.63 kWh, ce încadrează acest uscător în clasa de eficienţă energetică A++.

Senzorul de umiditate simte atunci când hainele sunt suficient de uscate şi are rolul de a opri în momentul respectiv programul, astfel nu numai că evităm boţirea hainelor ci vom avea şi un consum mai mic de energie. Tehnologia TwinAir asigură o viteză mai mare a curenţilor de aer şi o uscare rapidă a rufelor din interior, fără a le afecta.

Alte funcţii sunt cele de auto-curăţare, control pentru supraîncălzire sau programarea întârziată. Pentru a evita anumite accidente beneficiezi şi de sistemul de siguranţă împotriva copiilor, iar pentru a şti exact dacă s-a terminat programul de uscare vei beneficia de semnalizarea acustică.

Păreri pro şi contra

Pro:

  • Clasa de eficienţă energetică A++
  • Capacitate mare de încărcare
  • Design deosebit

Contra:

  • Preţ destul de mare dar nu inaccesibil

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Design - 9.9
Performanțe - 9.8
Ușurință în utilizare - 9.6

9.8

O alegere eficientă

Gorenje Simplicity D76SY2B este un uscător de rufe cu o capacitate destul de mare și o eficiență pe măsură, pentru ca rufele tale să arate impecabil după fiecare uscare.

Vezi detalii
User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.