AUX ASW-H09A4/LFR1DI – o firmă nouă, produse noi

Îţi doreşti o temperatură plăcută în casă, chiar dacă afară este caniculă? Eşti adeptul confortului sporit în casa ta, indiferent de ceea ce se vede pe geam? Atunci ai nevoie de un aparat de aer condiţionat. Dacă vechiul tău aparat este depăşit de tehnologie şi de situaţie sau, pur şi simplu, doreşti să achiziţionezi unul pentru că nu ai avut până acum, trebuie să te orientezi spre un produs potrivit încăperii unde îl vei folosi. Dacă doreşti să îl poziţionezi într-o cameră medie sau mică, dar în acelaşi timp să fie şi un aparat ce consumă puţin şi aduce un aspect plăcut încăperii, atunci o alegere bună ar putea fi AUX ASW-H09A4/LFR1DI. Preţul este de aproximativ 1549 lei (verifică preț actualizat), fdestul de asemenea, accesibil, luând în considerare caracteristicile de care dispune, chiar dacă mulţi ar spune că nu cunosc firma producătoare.

Pe partea de design, acesta este un aparat elegant, de culoare albă şi cu un display ascuns pentru a nu te perturba nici măcar mica lumină produsă de un eventual display la vedere. Astfel, acesta se potriveşte oricărei încăperi, fie una modernă sau clasică. Dimensiunile unităţii interioare sunt poate un pic mai mari, de 800 x 300 x 198 mm şi greutatea de 10 kg, cunoaşterea lor fiindu-ţi necesară pentru a-i găsi locul potrivit.

Poze cu aparatul de aer condiționat

AUX ASW-H09A4 LFR1DI

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

Caracteristicile sale sunt unele destul de bune, având o capacitate de răcire de 8700 BTU şi de încălzire de aproximativ 9000 BTU, aşa cum am mai spus fiind potrivit pentru un living spaţios ori pentru o garsonieră decomandată. La capacitatea de răcire maximă are un consum ce se încadrează în clasa de eficienţă energetică A++, iar de cealaltă parte, pentru încălzire, are clasa de eficienţă energetică A+. Deci, avem un aparat economic, iar dacă doreşti să îţi setezi temperatura şi funcţia dorită, aparatul vine în pachet şi cu telecomandă.

Pentru a beneficia de un confort sporit, poţi să alegi funcţii de reglare a temperaturii precum funcţia Turbo ce răceşte mult mai rapid, funcţia pentru un somn liniştit şi consum mai mic, adică Mod Sleep, şi ventilarea în patru trepte. Pe de altă parte, vei putea să beneficiezi şi de funcţii precum cea de dezumidificare, dezgheţare automată şi autodiagnoză.

Astfel, dacă aparatul întâmpină ceva probleme, funcţia autodiagnoză vine în ajutor, iar dacă vei dori să te odihneşti fără a te deranja zgomotul aparatului de aer condiţionat, poţi să activezi funcţia Mod Silenţios. Filtrul este unul de calitate, întrucât oferă o filtrare de praf şi este antimucegai. După cum observi, aerul proaspăt şi curat va fi o normalitate în casa ta, iar, pe partea de zgomot, unitatea interioară produce un zgomot de 53 dB, dar cu modul special poate să reducă acest zgomot, astfel încât să nu te perturbe în activităţile pe care le vei desfăşura.

Pentru aceia dintre voi care îşi doresc confort la orice oră, un aparat de aer condiţionat este soluţia, mai ales pe timp de vară. Modelul AUX ar putea fi o alegere inspirată dacă vă doriţi un aparat economic, cu filtru ce are proprietăţi antimucegai şi de eliminare a prafului, dar şi multiple funcţii ce vin în ajutorul diagnozei, întreţinerii şi setării funcţionării silenţioase.

Kitul de instalare nu este inclus în pachet, dar poate fi găsit aici.

Păreri pro şi contra

Pro:

  • filtru complex
  • consum redus de energie
  • selecţie Mod Silenţios

Contra:

  • deocamdată nimic

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Putere de răcire/încălzire - 8.4
Consum de energie - 8.5

8.5

O alegere accesibilă

AUX ASW-H09A4/LFR1DI este un aparat de aer condiționat ideal pentru suprafețele mici, de aproximativ 18-25 mp, ce are gijă să îți asigure confortul de zi cu zi.

Vezi detalii
User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

<GRATUIT> Ghidul Practic 

 

 

FOLOSEȘTE INTELIGENT APARATUL DE AER CONDITIONAT

Îți trimitem direct pe email ghidul cu 

7 sfaturi practice pentru a utiliza inteligent

aparatul de aer conditionat