Samsung S20 Ultra – telefonul care ridică standardele în fotografie

După trei săptămâni de testare, prin programul Orange Smartphone Tester iată că a venit și momentul mult așteptat, review-ul lui Galaxy s20 Ultra, vârful de gamă al serie Galaxy S20, adică cel mai cel telefon Samsung al momentului. Și când zic cel mai cel, mă refer nu doar la design sau performanțe, ci și la preț, căci este cel mai scump telefon de la Samsung de până acum, aproximativ 6500 lei…Mhm, ai auzit bine, 6500. Ce oferă pentru un preț atât de mare, pentru cine este acest telefon și dacă merită sau nu o astfel de achiziție? Sunt întrebări la care îți voi răspunde în clipul de astăzi. Așa că să-i dăm drumul.

Design

Dacă în mod normal ne-am fi așteptat ca anul acesta să asistăm la lansarea generației Samsung Galaxy S11, iată că sud-coreenii au făcut trecerea direct la generația S20, susținând că au vrut să facă o asociere cu anul în care ne aflăm, 2020. Mai mult, anul acesta au adus pe piață un nou vârf de gamă, căruia i-au spus S20 Ultra. Cu alte cuvinte aceasta este varianta supremă, care primește tot ce are Samsung mai bun de oferit la momentul actual.

Telefonul nu este un nou trend setter când vine vorba de design, dar cu siguranță vorbim de un telefon care se simte și arată premium. Sticlă pe față, sticlă pe spate, ramă metalică, margini mici și atenție la detalii. Telefonul pe care eu l-am primit este varianta Cosmic Grey, dar el mai este disponibil și pe nuanța Cosmic Black. Mi-ar fi plăcut și niște nuanțe mai calde , dar cine știe, poate pe parcurs vor mai apărea și altele.

S20 Ultra are o diagonală ce îl aduce la limita dintre telefon și tabletă, 6,9 inch. Având în vedere că Samsung a reușit să reducă extrem de mult muchiile ecranului, utilizarea telefonului rămâne totuși confortabilă, chiar dacă ai în mână un mic gigant. Ca orice smartphone cu spatele din sticlă, S20 Ultra este un aspirator de amprente, care se așază bine în mână. Nu este la fel de alunecos precum Mate 30 Pro cu ale lui margini rotunjite, dar cu toate acestea vorbim de un device de dimensiuni mari, pe care te încurajez să îl protejezi cu o husă din prima clipă. Mi-ar fi plăcut să o găsesc îl cutia telefonului, așa cum vedem deja la telefoanele Xiaomi, OnePlus și mai nou Huawei, dar cine știe, poate data viitoare. De apreciat că vine cu folie aplicată pe ecran.

Spatele protejat cu sticlă Gorilla Glass 6, găzduiește ansamblul de camere grupate în acest „smartwatch”, bine ieșit în relief, ce face ca telefonul să devină instabil atunci când este așezat pe o suprafață plană. Alegerea sud-coreenilor, face ca telefonul să se remarce cu ușurință în orice încăpere. Unora le va plăcea această dispoziție a camerelor, iar altora nu. Mie una îmi place. Îmi sugerează că producătorul și-a concentrat atenția asupra acestei caracteristici și nu greșesc când spun asta, dar vom detalia puțin mai târziu și acest aspect.

Ecranul ușor curbat pe margini, este protejat cu sticlă Gorilla Glass 6, iar în partea inferioară integrează senzorul de amprentă, care nu mi se pare a fi mai rapid decât cel de pe generația anterioară. În partea superioară se poate observa camera frontală, inclusă într-o mică crestătură a ecranului, fără a deranja în vreun fel. Deasupra ei, speakerul pentru convorbiri, aproape insesizabil, este poziționat între ecran și ramă. Pe laterala dreaptă se pot observa butoanele frizice pentru volum și butonul Power, în stânga nimic, pe latura superioară avem microfonul și sertarul pentru SIM, iar pe latura inferioară, avem microfonul, portul USB-C și cel de-al doilea speaker. Evident jack-ul audio lipsește.

S20 Ultra este un telefon greuț, cântărește 222g și are o grosime de 8,8mm. Vine cu certificare IP68, ceea ce îl face rezistent la apă și la praf.

Display

Așa cum spuneam mai devreme, Samsung S20 Ultra vine cu un ecran Dynamic AMOLED superb, de 6,9 inch, cu rezoluție 3200 x 1440 pixeli și o înălțime de 20:9. Display-ul redă culorile nemaipomenit, are detalii și unghiuri de vizualizare la cel mai înalt nivel, suportă HDR10+, este absolut spectaculos. Dar și mai spectaculos este faptul că beneficiază de un refresh rate de 120Hz, adică te vei bucura de mai multă cursivitate în mișcare, jocurile sunt o adevărată plăcere pe acest telefon. Însă această opțiune funcționează la o rezoluție maximă Full HD +. În mod standard, telefonul vine setat cu o rată de reîmprospătare de 60 Hz, așa că pentru cei ce își doresc să se bucure de acea fluiditate în mișcare vor trebui să facă modificările din setări. Atenție însă, noutatea aceasta vine și cu un compromis: bateria.

Specificații

Aici totul este de top, telefonul se mișcă exemplar. Vine echipat la interior cu procesor Exynos 990(Snapdragon 865 este pentru State), animat de 12GB de RAM sau varianta de top cu 16GB RAM(nici pe laptop nu am atâta). Memoria internă pentru varianta primită de mine este de 128 GB, dar există și versiuni cu 256 GB sau 512 GB de tip UFS 3.0, cu posibilitatea extinderii printr-un card micro SD.

Tot la specificații adaug și încărcarea wireless la 15W. Nu este cea mai cea din piață, Huawei P40 Pro de exemplu asigură o încărcare wireless de 27W, dar este de apreciat. Încărcarea reversibilă se face la 9W.
Rulează sistemul de operare Android 10, cu interfață One UI 2.1 bine optimizată, zbârnâie prin aplicații, jocurile sunt o adevărată plăcere, totul funcționează așa cum trebuie.

Galaxy S20 Ultra este dotat cu tehnologia 5G, dar din păcate încă este inutilă în multe părți ale țării. Promisiunea multor companii de telefonie, este că 2020 va fi anul în care vom putea testa 5G în tot mai multe orașe, însă rămâne de văzut dacă se va și concretiza.

Autonomia

Un alt capitol la care S20 Ultra excelează. Cei 5000 mAh duc lejer o zi de utilizare intensă, iar dacă te gândești că odată cu telefonul primești și încărcare la 45W, atunci ai crede că grijile tale legate de autonomia telefonului au dispărut. Problema este că în cutie primești doar încărcător de 25W. Pentru cel de 45W, va trebui să mai plusezi cu vreo 200 lei peste prețul telefonului.

Sunetul

Aici pur și simplu S20 Ultra excelează. Avem de-a face cu un telefon bine calibrat. Claritatea se păstrează chiar și la volum maxim, bass-ul este echilibrat. Difuzoarele sunt bine poziționate. Nu le acoperi din greșeală. Ce să mai, o adevărată plăcere să urmărești clipuri sau filme. Și dacă mai punem la socoteală că primim și o pereche de căști AKG, cu port USB-C, atunci pachetul este complet.

Camera

Și am ajunsul și la punctul cel mai fierbinte al acestui camera phone. Și spun asta pentru că vorbim de o adevărată unealtă foto-video. Ansamblul principal de camere este format din 4 senzori: unul wide angle de 108MP, f/1.8(mai bun decât cel realizat pentru Xiaomi Mi Note 10) cu stabilizare optică, care ar trebui să îl ajute foarte mult în condiții slabe de luminozitate. Senzorul periscope, telephoto, de 48MP, cu deschidere focală f/3.5, oferă un zoom optic hibrid 10x, dar telefonul poate ajunge și la 100x zoom digital(denumit space zoom), însă se pierde mult din calitate. Nu văd de ce ai folosi un asemenea zoom, însă dacă luăm în calcul faptul că la 30x zoom avem niște cadre extrem de detaliate, poate mai detaliate decât pe orice telefon în momentul de față. Cel de-al patrulea senzor este unul de 12MP, ultra-wide, Depth Vision, cu f/2.2. Pe față vine cu un senzor de 40 MP, ce permite și filmarea 4K la 60 fps.

Fotografiile sunt extraordinare în majoritatea condițiilor, culori sunt bine redate, claritate, diferite moduri de fotografiere pentru a scoate ce este mai bun din fiecare cadru. Detalii pe zoom, ce nu pot fi surprinse cu ochiul liber.

Dacă în condiții optime de luminozitate cam orice telefon mid-range și high end se descurcă bine, în condiții slabe de luminozitate, puține telefoane reușesc să treacă testul. Samsung Galaxy S20 Ultra trece cu brio testul acesta și sinceră să fiu nu mă surprinde. Având în vedere că este telefonul de top adus de Samsung anul acesta, așteptările mele erau foarte mari. Cu toate acestea, țin să precizez că în condiții slabe de luminozitate, Huawei P40 Pro scoate fotografii mult mai detaliate. Pregătesc un test comparativ care va apărea zilele acestea.

Filmarea 8K este o altă noutate pe telefoane, adusă de Samsung odată cu S20 Ultra, însă din păcate flmarea se face la 24 fps, nu la 30 cum este în mod standard, fără stabilizre optică, autofocus extrem de greoi…Despre filmarea 8K am făcut un video în care am detaliat această caracteristică și am spus care este părerea mea despre această opțiune introdusă de Samsung în scenă.

 

Concluzii

Samsung trece la next level cu acest Galaxy S20 Ultra. De acum standardele în fotografia cu telefonul vor fi altele. Avem de-a face cu o unealtă foto-video ideală pentru influenceri, pentru jurnaliști, pentru bloggeri, pentru travel, pentru orice tip de activitate ce implică partea foto/video. Este un telefon scump, peste 6500 lei, nu este un telefon  pentru oricine, dar dacă îți dorești ce este mai nou în materie de tehnologie la momentul actual pe piață și te poți lipsi cu ușurință de suma asta „frumușică”, ei bine S20 Ultra ar putea fi alegerea potrivită .

Păreri Pro și Contra

Pro:

  • baterie de 5000 mAh
  • încărcare rapidă, 45W pe fir
  • ecran de 6,9 inch
  • procesor Exinos 990
  • filmare 8K
  • zoom hibrid
  • ecran spectaculos

Contra:

  •  preț exagerat
  • este greuț

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.