
Un smartwatch bun trebuie să facă mai mult decât să-ți arate ora, notificările și numărul de pași. Mai ales când ajungi într-o zonă de preț în care ai deja foarte multe variante din care să alegi. Trebuie să fie confortabil, să urmărească activitățile sportive, să fie compatibil cu stilul de zi cu zi și foarte important, să nu te oblige să-l încarci în fiecare seară, iar dacă îl iei cu tine la alergare, la bicicletă, la sală, vrei să poți avea încredere în datele pe care ți le oferă.
În ultimii ani, seria WATCH GT a ajuns să fie una dintre cele mai ușor de recunoscut din portofoliul Huawei. Și cred că motivul este destul de simplu, sunt ceasuri care au încercat mereu să păstreze aspectul unui ceas clasic, dar să ofere în același timp funcțiile pe care le așteptăm de la un smartwatch.
Acum am ajuns la HUAWEI WATCH GT 7, iar generația aceasta vine în mai multe variante, inclusiv modele cu un design ceva mai sportiv, cu bezel pe care sunt gravate marcajele orelor.
Eu am avut la test WATCH GT 7 de 41 mm, într-o configurație feminină, iar colegul meu a purtat WATCH GT 7 Pro, un smartwatch masculin și robust.
Și nu ne-am limitat la notificări, numărat pași și verificat pulsul din când în când. Am vrut să vedem cum se comportă ceasurile și atunci când chiar le pui la treabă, așa că am testat inclusiv o parte dintre modurile sportive pe care le oferă. Pentru că una este să vezi o listă cu peste 100 de activități în meniu și alta este să porți ceasul când chiar faci sport.
După perioada asta de testare, cred că GT 7 este interesant nu pentru că Huawei a reinventat smartwatch-ul, ci pentru că încearcă să facă experiența mai completă în exact zonele în care seria GT era deja bună: sport, sănătate și autonomie, dar hai să le luăm pe rând.
DESIGNUL – ce mi-a plăcut la GT 7
Primul lucru pe care l-am apreciat la modelul pe care l-am purtat eu a fost pur și simplu faptul că este comod. Pare banal, dar la un smartwatch mi se pare foarte important. Dacă vreau să-mi monitorizeze activitatea în timpul zilei și somnul noaptea, trebuie să-mi placă suficient de mult încât să nu simt nevoia să-l dau jos.
GT 7 are 41,3 mm în diametru, puțin sub 10 mm grosime și aproximativ 37 de grame fără curea, în funcție de configurație. Este suficient de mic încât să stea bine și pe o încheietură mai subțire și, mai ales, nu arată ca un gadget sportiv supradimensionat.
Designul este rotund și destul de clasic, iar în funcție de versiunea aleasă găsești abordări diferite. Unele sunt foarte simple și elegante, altele au un look mai sportiv, inclusiv cu marcajele orelor gravate pe bezel. Și cred că tocmai varietatea asta ajută. Poți să alegi ceva mai elegant dacă vrei să-l porți zilnic sau ceva cu mai multă personalitate dacă preferi aspectul unui ceas sport.
Carcasa modelului standard folosește oțel inoxidabil, iar Huawei a introdus și curelele EasyCross pentru variantele cu curea din fluoroelastomer. Capătul curelei stă mai bine lipit de încheietură, nu rămâne atât de ușor agățat de haine și sistemul este rapid de pus și de scos. E unul dintre acele detalii mici pe care probabil nu le treci pe lista de motive pentru care cumperi un ceas, dar pe care ajungi să le apreciezi după ce îl porți câteva zile.
GT 7 PRO oferă o experiență diferită
În schimb GT 7 Pro este altă mâncare de pește. Modelul testat de colegul meu este mai mare, mai greu, este genul acela de aspect masculin, solid, care se potrivește foarte bine unui ceas orientat către sport și outdoor, dar diferența nu este doar vizuală. Pro-ul folosește materiale premium: aliaj de titan, ceramică nanocristalină și sticlă de safir. Are 45,6 mm, o grosime de 11,25 mm și cântărește aproximativ 55,5 grame fără curea. GT 7 de 41 mm aproape că dispare la încheietură după câteva minute. GT 7 Pro vrea să-l simți și să-l vezi.
Display
Pe partea de display, avem AMOLED, iar luminozitatea poate ajunge până la 3.000 de niți. Și aici nu cifra mi se pare importantă. Important este că informația afișată pe ceas se vede bine afară. Am folosit GT 7 inclusiv în activități outdoor și acesta este unul dintre lucrurile pe care ajungi să le apreciezi foarte repede. Când ești în mișcare, nu vrei să cauți unghiul perfect ca să vezi pulsul, timpul sau distanța. Vrei să ridici mâna, să arunci o privire și gata.
Interfața este și ea familiară dacă ai mai folosit un WATCH GT. Avem touchscreen, coroana rotativă și widgeturile pe care le poți organiza în funcție de informațiile care te interesează. Nu am simțit că trebuie să învăț ceasul. După câteva minute, cam știi unde este tot.

Sportul – un atuu al lui Watch GT 7
Aici mi se pare că începe partea cu adevărat interesantă. Pentru că GT 7 nu vine cu o revoluție hardware față de generația precedentă. O bună parte dintre noutăți țin de software și de modul în care ceasul interpretează activitatea.
Huawei vorbește despre peste 110 moduri sportive, dar numărul în sine nu spune mare lucru. Eu pot să am 200 de sporturi într-un meniu. Important este ce se întâmplă după ce apăs Start. Și noi am vrut să testăm tocmai partea asta. Am folosit ceasurile nu doar în scenariile lor obișnuite, ci și în timpul unor activități sportive, inclusiv unele desfășurate pe apă. Și mi-a plăcut în primul rând libertatea de a nu depinde de telefon.
Pornești activitatea de la încheietură și de acolo ceasul urmărește lucruri precum durata, pulsul, traseul și distanța, în funcție de sportul ales. După ce termini, intri în Huawei Health și ai imaginea completă. Asta mi se pare partea utilă. Nu faptul că îți spune că ai făcut sport o oră, ci faptul că poți vedea ce s-a întâmplat în ora respectivă.
GPS și activitățile outdoor
Pentru activitățile outdoor, seria folosește poziționare dual-band și mai multe sisteme de sateliți. Huawei spune că a lucrat și la algoritmii de poziționare pentru situațiile în care semnalul este mai dificil. Nu o să spun că am verificat traseul la centimetru, pentru că n-am făcut un test de laborator. Dar în utilizarea reală exact asta îți dorești: pornești activitatea, ceasul își găsește rapid poziția și îți înregistrează traseul fără să trebuiască să stai cu ochii în telefon.
Unul dintre testele noastre a fost chiar o ieșire cu SUP-ul pe Lacul Paltinul. Și mi s-a părut un scenariu foarte bun pentru un smartwatch, pentru că odată ce ești pe placă nu prea ai chef să scoți telefonul din geanta impermeabilă doar ca să verifici distanța sau timpul. Tot ce aveam nevoie era deja la încheietură: durata sesiunii, pulsul și traseul parcurs. La final, toate datele s-au sincronizat în Huawei Health și am putut vedea exact cum a arătat activitatea.
Ambele modele sunt certificate 5 ATM și IP69, deci sunt pregătite pentru înot și activități în ape puțin adânci. Diferența apare dacă mergi spre sporturi acvatice mai tehnice: GT 7 Pro adaugă un senzor de adâncime și suport pentru freediving până la 40 de metri.
Așa că, dacă pentru tine apa înseamnă înot, SUP sau ieșiri ocazionale, GT 7 este mai mult decât suficient. Dacă însă practici freediving, Pro-ul este modelul construit special pentru genul acesta de utilizare.
Alergare, ciclism și noile funcții sportive
Pentru alergare ai date dedicate și dashboard de antrenament, dar ciclismul este una dintre zonele în care GT 7 devine mai interesant. Poți pregăti traseul pe telefon și îl poți trimite pe ceas, iar în timpul turei poți primi informații despre urcări, diferențe de nivel și progres. Există și alerte pentru virajele strânse. E genul de funcție care pe canapea nu pare spectaculoasă, dar când ești pe bicicletă și nu vrei să scoți telefonul la fiecare intersecție, începe să aibă sens.
Huawei introduce și o funcție de interpretare AI a antrenamentelor, disponibilă pentru anumite activități. Ideea este ca, după ce termini antrenamentul, să nu rămâi doar cu o serie de cifre și grafice, ci să primești și o interpretare a datelor înregistrate. Și cred că asta descrie destul de bine direcția în care merge GT 7: nu neapărat să adune și mai multe date, ci să încerce să ne ajute să înțelegem mai ușor ce spun ele despre antrenamentul pe care tocmai l-am făcut.

O altă noutate importantă este partea de schi. Nu am testat-o, deci nu o să pretind că am făcut-o, dar merită menționată pentru că este una dintre funcțiile pe care Huawei le promovează puternic pe noua generație. Avem moduri pentru schi indoor și outdoor, inclusiv Alpine Skiing și Snowboarding.
Ceasul poate urmări nu doar timpul și distanța, ci și informații mai specifice, cum sunt numărul și tipul virajelor sau G-force. Există și acces la peste 3.000 de hărți pentru stațiuni de schi la nivel global, iar materialele Huawei indică peste 20 pentru România. Mi se pare o abordare bună pentru că, din nou, nu mai avem doar un cronometru cu GPS. Dacă practici sportul respectiv, începi să primești informații care chiar au legătură cu el.
GT 7 PRO și golful
Pro-ul mai are un avantaj pentru un public foarte specific: golful. Ai funcții precum Plays-Like Distance, distanța loviturii, Green View, poziția ajustabilă a steagului și scorecard direct pe ceas. Nu sunt funcții care vor conta pentru majoritatea celor care se uită la clipul acesta.Dar dacă joci golf, probabil știi deja de ce sunt interesante. Și aici începe să se justifice acel „Pro”.Nu doar prin titan și safir, ci și prin funcții destinate unor sporturi mai specializate.
Health insights – cât este de utilă?
Și ajungem la sănătate. Aici cred că piața smartwatch-urilor are deja o problemă. Avem foarte multe date. Puls, HRV, SpO2, temperatură, somn, stres… Dar întrebarea mea este: bun, și ce fac eu cu toate cifrele astea? Huawei încearcă să răspundă prin Health Insights. Una dintre noutăți este Morning Brief. Porți ceasul în timpul nopții, iar dimineața primești un rezumat care încearcă să pună cap la cap informațiile adunate.
Mai avem și Physical Readiness, care folosește valori precum HRV, pulsul și temperatura pielii pentru a estima nivelul de recuperare. Pentru ca informația să devină relevantă, Huawei recomandă să porți ceasul în timpul somnului timp de cel puțin șapte nopți consecutive.
Și mie îmi place direcția asta. Nu vreau neapărat încă un grafic. Vreau ca ceasul să-mi spună dacă toate graficele acelea sugerează că sunt odihnită sau că poate ar fi bine să o las puțin mai ușor astăzi. Evident, vorbim despre informații de wellness, nu despre diagnostic. Ceasul nu este un dispozitiv medical.
Somn, puls și monitorizarea de zi cu zi
GT 7 urmărește pulsul, HRV, SpO2, temperatura pielii și somnul, iar Huawei încearcă să combine informațiile într-o imagine mai coerentă prin Healthy Living. Pro-ul adaugă și ECG, ceea ce este încă o diferență importantă între cele două, dar pentru mine, funcția de sănătate pe care probabil o voi folosi cel mai mult rămâne somnul. Și aici ne întoarcem la ceva despre care vorbeam la început: confortul.
Dacă un ceas este prea mare și îl dau jos în fiecare seară, toate funcțiile avansate de sleep tracking devin irelevante. Cu GT 7 de 41 mm mi-a fost foarte ușor să-l păstrez la mână.
Huawei Health
Un rol important în experiența oferită de Huawei Watch GT 7 îl are aplicația Huawei Health. Interfața este bine organizată și oferă o imagine de ansamblu asupra activității zilnice, antrenamentelor, somnului, ritmului cardiac și celorlalți indicatori monitorizați de ceas. Mi-a plăcut faptul că datele sunt prezentate într-un mod clar și ușor de urmărit, iar aplicația oferă suficiente detalii pentru cei interesați să-și analizeze mai atent evoluția și obiceiurile de zi cu zi. În plus, setările și personalizarea ceasului se fac simplu, direct din aplicație.
Plăți de la încheietură
Mai avem o noutate importantă pentru utilizarea de zi cu zi: plățile contactless prin Curve Pay, opțiune disponibilă încă din primăvară pe o mulțime dintre smartwatch-urile Huawei. Este una dintre funcțiile care se potrivește foarte bine cu partea de sport. Ieși la alergat, nu vrei portofel, dar dacă ai nevoie să cumperi o apă, poți plăti direct cu ceasul.
Autonomia
Și am ajuns la capitolul la care seria GT a fost întotdeauna foarte greu de ignorat: bateria. GT 7 de 41 mm ajunge până la 14 zile în utilizare light, 6-7 zile în utilizare tipică și până la 5 zile cu Always-On Display. GT 7 de 46 mm și GT 7 Pro urcă până la 21 de zile în utilizare light, 12 zile în utilizare tipică și 7 zile cu AOD.
Sigur, acestea sunt cifrele Huawei, obținute în scenarii controlate. În viața reală autonomia depinde enorm de GPS, AOD, notificări, apeluri și cât sport faci, dar avantajul seriei GT rămâne același: nu trebuie să te gândești zilnic la încărcător. Și din nou, asta ajută inclusiv monitorizarea somnului.Un smartwatch care ține multe zile este un smartwatch pe care ai șanse mai mari să-l porți permanent.
Preț și disponibilitate
Watch GT 7 poate fi găsit în oferta
Huawei Store – 1499 lei
iar
Watch GT 7 Pro poate fi găsit în oferta
Huawei Store – 1999 lei
Concluzie
După perioada petrecută cu WATCH GT 7, cred că Huawei nu a încercat să schimbe rețeta seriei. Și poate că nici nu trebuia. În schimb, a lucrat la lucrurile care fac un smartwatch mai util după ce trece entuziasmul primelor două zile: autonomie mare, un ceas suficient de confortabil încât să-l porți și noaptea. Mai mult context pentru datele de sănătate. Funcții sportive mai bine dezvoltate. GPS pentru activitățile outdoor. Și plăți de la încheietură.
Îmi place GT 7 tocmai pentru că nu simt că trebuie să aleg între un ceas elegant și unul pe care îl pot lua la sport. Îl pot purta într-o zi normală, pot dormi cu el, iar când vreau să fac sport pornesc activitatea și plec. Și cred că tocmai aici stă unul dintre punctele forte ale seriei GT: nu simți că trebuie să alegi între un ceas pentru fiecare zi și unul pentru sport. GT 7 Pro duce aceeași experiență într-o zonă premium. Primești materiale mai bune, o construcție mai robustă și câteva funcții suplimentare, mai ales pentru cei care practică anumite sporturi ceva mai serios.







































