Breaking News
Acasă » Electrocasnice » Espressoare » Philips Saeco Minuto HD8862/09 – espressorul complet automat

Philips Saeco Minuto HD8862/09 – espressorul complet automat

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să te bucuri acasă de cafeaua preferată din cafenea, fiind nevoie să apeși un singur buton? Cu Philips Saeco Minuto HD8862/09, acest lucru devine realitate, espressorul funcționând ca un barista profesionist, adus parcă din cafenelele italiene. Cât priveşte costurile, prețul pentru acest model este de aproximativ 2399 lei(verifică preț actualizat), acesta fiind ceva mai scump, dar oferind la schimb dotări foarte performante.

Designul espressorului este foarte compact, susținând astfel și la nivel exterior performanța ridicată. Aparatul ocupă doar 215 x 429 x 330 mm, așa că îi vei găsi loc cu ușurință în bucătărie sau în bar.  Construcția metalică asigură o rezistență foarte bună și, în același timp, o curățare mult mai ușoară. Tava pentru cești este din inox și prevăzută cu un sistem anti-alunecare foarte util, iar partea superioară este detașabilă, permițând spălarea și alimentarea ușoară cu apă sau cafea. Panoul de control inteligent cu afișaj LCD te va ajuta să comanzi foarte ușor băutura preferată, urmând ca aceasta să îți fie livrată într-un timp foarte scurt. Aspectul practic nu este însă singurul de remarcat, designul fiind unul profesional și modern, espressorul adăugând cu siguranță o notă de eleganță bucătăriei tale.

Poze cu espressorul automat

Philips Saeco Minuto HD8862/09

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

Rezervorul pentru apă are o capacitate de 1.8 litri, fiind mai mult decât suficient pentru prepararea cafelei pentru întreaga familie. În plus, vei putea prepara 2 căni de cafea în același timp, fără a mai avea de așteptat între ele. Compartimentul pentru cafea are o capacitate de 250 de grame, fiind la fel de util pentru prepararea mai multor cafele și alimentarea mai rară.

La nivel tehnic, espressorul are o putere de 1850 W și este prevăzut cu o pompă cu presiunea de 15 bari, alimentarea făcându-se cu cafea boabe. Spre deosebire de modelele mai ieftine, râșnița este complet ceramică, evitând riscul supraîncălzirii și influenței asupra aromei cafelei. În același timp, râșnița îți pune la dispoziție 5 opțiuni de măcinare, astfel încât să ai o soluție pentru fiecare moment al zilei și grad de tărie dorit. Nu în ultimul rând, râșnița funcționează silențios, fără a deranja foarte tare. Sistemul de spumare a laptelui este automat, așa că acesta poate fi extras direct din cutie sau pahar, urmând să fie spumat și transpus în ceașcă.

Pentru a reduce la minimum efortul tău, curățarea se face automat la fiecare pornire sau oprire a espressorului și, mai mult, acesta te va atenționa printr-un mesaj atunci când e necesară detartrarea.

În ceea ce privește prepararea propriu-zisă a cafelei, totul se face complet automat și vei putea pregăti espresso, cappuccino sau cafea lungă, putând regla de fiecare dată în detaliu temperatura și tăria. Espressorul poate totodată să memoreze setările, fiind necesar să apeși un singur buton pentru a primi cafeaua preferată.

Modelul Philips Saeco Minuto este un espressor automat foarte atractiv, potrivit pentru cei care vor să beneficieze de o cafea de calitate superioară, fără a depune efort.

Păreri pro şi contra

Pro

  • design modern, profesional
  • capacitate mare pentru apă și cafea
  • funcții de memorare a preferințelor
  • râșniță ceramică

Contra

  • prețul destul de piperat

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Design - 9.4
Performanțe - 9.4
Ușurință în utilizare - 9.7

9.5

Pentru dimineți perfecte

Philips Saeco Minuto HD8862/09 este un espressor automat ce îți prepară o cafea delicioasă de fiecare dată, pentru ca ziua ta să capete un nou sens.

Vezi detalii
User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.