De’Longhi Ecam 23.460 B – espressorul care prepară cappuccino ca un barista!

De data aceasta testăm un “gadget” care îmi gâdilă papilele gustative. Este vorba despre espressorul automat De'Longhi, modelul Ecam 23.460 B, un nume cam greu de reținut pentru mine. Îl testez deja de ceva timp, iar astăzi a venit momentul să vă spun de ce este în stare.

Sunt o mare consumatoare de cafea, mai bine zis de cappuccino, însă nu orice cappuccino, ci unul bine preparat, cu o cantitate generoasă de spumă cremoasă, care să reziste în pahar cât mai mult timp. Ei bine espressorul acesta de la DeLonghi se laudă cu un sistem de spumare a laptelui care îl face ideal pentru acest tip de băutură. Practic acesta este și motivul principal pentru care ne-am dorit acest espressor aici la birou.

Știu și faptul că o cafea adevărată se bea simplă, fără lapte, pentru a-i simți cu adevărat gustul, precum și pentru a avea o digestie corectă, dar cappuccino este plăcerea mea vinovată ca să zic așa, iar DeLonghi Ecam 23.460 B s-ar părea că știe să o satisfacă

Ce găsești în cutie?

Vorbim de un espressor care vine ambalat într-o cutie de dimensiuni generoase, însoțit de un tester de hârtie de unică folosință pentru a verifica duritatea apei(eu am folosit deja testerul pentru a verifica acest aspect la setarea inițială a espressorului când se cere această informație), un filtru pentru apă pentru protejarea depozitelor de calcar și eliminarea impurităților din apă, care poate fi folosit între 3 săptămâni și 2 luni în funcție de intensitatea cu care este utilizat espressorul, o măsură pentru dozarea cafelei pre-măcinate, carafa de lapte cu sistemul de spumare, accesoriul pentru apă caldă, tăvița de scurgere a apei, împreună cu recipientul pentru zat și manualul de utilizare, care este și în română și pe care te încurajez să îl folosești, pentru că vei avea nevoie de el pentru setările inițiale și pentru a descoperi tot ce poate acest barista.

Design

Cu un design modern, espressorul atrage privirea din prima clipă. Vine în două variante de culoare: negru și argintiu. Noi avem prima variantă după cum se poate observa. Este elegant și ușor de integrat într-o bucătărie modernă. Arată și se simte premium. Detaliile metalice creează un contrast plăcut, accesoriile se îmbină perfect, atenția la finețuri este la ea acasă.

Este înalt, are 34 cm și măsoară 43 cm pe lățime. Este robust, cântărește 9 kg, ceea ce îl face potrivit pentru bucătăriile medii și mari, cu un blat suficient de mare, încât să găzduiască “deșteptător de simțuri”.

Espressorul funcționează cu cafea boabe, dar și cu cafea măcinată, iar în cazul în care te întrebi care este rostul opțiunii de cafea măcinată, ei bine gândește-te doar că vrei să prepari o cafea decofeinizată pentru un musafir de exemplu. Este super simplu să o prepari folosind o măsură de cafea măcinată, decât să schimbi boabele din râșniță. Cafeaua boabe se introduce sub capacul de deasupra și cu ajutorul râșniței din inox încorporate, te vei bucura de fiecare data de o cafea proaspăt râșnită. Ai posibilitatea să alegi din 13 setări de măcinare, pentru a extrage cea mai bună aromă din boabele de cafea și a satisface chiar și cele mai exigente gusturi. Cât despre cafeaua măcinată, se ridică această clapetă și se introduce în acest orificiu dedicat ei.

Cum funcționează?

Procesul de preparare al cafelei nu este deloc complicat după ce îți arunci un ochi peste manualul de utilizare și te familiarizezi puțin cu meniul.

Espressorul este compact, sistemul de spumare a laptelui își are locul pe tăvița de scurgere și se conectează cu ușurință la espressor. Panoul de control include un display de tip LCD, ce afișează toate informațiile pentru utilizarea espressorului. Adică: tărie, lungime, curățare, s-a golit rezervorul, decalcifiază-mă, golește recipientul de zaț, sistemul de spumare e pus pe curățare, m-ai pus destul la treabă azi, ia o pauză. OK, cu ultima parte am glumit. Ideea de bază ai prins-o, vorbim de un espressor care îți spune ce ai de făcut la pasul următor.

Sub ecran se observă tastele panoului de control, cele care îți permit să te bucuri de tot ce are mai bun de oferit acest DeLonghi . Și avem așa: în stânga butonul de pornire/oprire, dedesubt tasta P pentru accesarea meniului, iar mai jos avem butonul pentru efectuarea unui ciclu de clătire(care funcționează și ca tastă de ieșire dintr-o anumită funcție sau pentru a reveni la meniul principal). Pe partea dreaptă a panoului de control prima tastă este pentru prepararea unei cafele, cea de-a doua tastă pentru prepararea a două cafele, iar butonul de jos funcționează ca tasta OK, pentru confirmarea opțiunilor setate. Pe centrul panoului de control avem selectorul pentru tăria cafelei. Aici ai 5 opțiuni din care poți alege: gust foarte delicat, gust delicat, gust normal, gust tare, gust foarte tare, la care se adaugă și opțiunea de cafea pre-măcinată. Trebuie doar să apeși pe buton până ai ajuns la opțiunea dorită. După stabilirea tăriei cafelei, ai opțiunea pentru a-ți stabili ce fel de cafea să faci: scurtă, normal, lungă, foarte lungă și varianta cafeaua mea, adică o cafea personalizată care îți permite să setezi intensitatea aromei, cantitatea de cafea și cantitatea de lapte.

Sub butonul central se remarcă și butonul pentru cappuccino. Espressorul se laudă cu un sistem numit LatteCrema, ce știe să facă mixul perfect abur, aer, lapte, pentru ca în pahar să ajungă de fiecare dată o spumă perfectă. Și cum pentru mine spuma perfecta trebuie să fie într-un strat generos, iar pentru alți consumatori de cafea poate acest strat ar trebui să fie mai mic sau deloc, cei de la DeLonghi au ales să doteze espressorul cu 3 moduri de spumare a laptelui. Modurile acestea le puteți selecta de pe butonul prezent pe sistemul de spumare. Eu întotdeauna selectez cantitatea maximă de spumă și îmi place foarte tare faptul că în momentul în care îmi prepar cappuccino, băutura se așează frumos, pe straturi, fix ca cea pe care o primești într-o cafenea

Din ce am văzut nu oferă și opțiunea separată de spumare a laptelui. Din ce m-am documentat, modelele mai vechi ofereau și această opțiune, însă din păcate modelele noi nu mai vin cu ea. Ce poți face este să obții o spumă de lapte printr-un artificiu, iar ca să faci asta, setezi espresorul pentru cafea premăcinată și te asiguri că recipientul pentru cafea este gol. După care apeși butonul de cappuccino și o să ai în pahar doar spuma de lapte. În cazul în care vrei doar lapte cald, la fel setezi espressorul pt cafea premăcinată și selectezi modul fără spumă.

Pentru cei ce au intoleranță la lactoză sau pur și simplu nu vor să consume lapte de origine animală, espressorul DeLonghi este conceput pentru a putea fi folosit și cu lapte vegetal, doar că evident nu va avea același strat de cremă.

Ce trebuie să știți este că atât pentru cafea cât și pentru spumă veți obține acel rezultat maxim abia după câteva cicluri de folosire. Primele cafele vor fi de reglaj, iar acest aspect îl găsești menționat și în manualul de utilizare.

Rezervorul pentru apă este mare. Are o capacitate de 1,8l, dar se golește repejor, căci espressorul are un sistem de curățare înainte și după prepararea fiecărei cafele. E normal ca un espressor să își facă curățarea, doar că acesta pare că ar folosi o cantitate exagerată de apă.

Cum e cafeaua?

Păi hai să preparăm o cafea scurta, una normal, una lungă, una foarte lungă și un cappuccino așa cum îmi place mie și un espresso. Se poate observa că avem băuturi cremoase, iar gustul lor este fin, aromat. Mă simt fix ca într-o cafenea. Cafeaua nu este deloc amară sau acidă. Eu nu o beau cu zahăr, pentru că îmi place să îi simt gustul, iar în cazul de față am senzația că espressorul știe să pună în valoare cafeaua folosită. E adevărat, aici contează foarte mult și calitatea cafelei folosite.

În cazul în care vrei să monitorizezi cam câte cafele consumi, espressorul știe să ofere și statistici cu privire la acest aspect. Tot din meniu ai și posibilitatea de a ilumina ceașca de cafea, în cazul în care nu vrei să aprinzi lumina dimineața când te trezești sau poți selecta temperature apei. Poți face o groază de customizări în funcție de preferințele tale: să fie lungă, cu un gust delicat, sa fie scurtă și tare, să aibă un grad de măcinare mediu. Testează până găsești cafeaua fix așa cum îți place ție.

Mentenanță

Întreținerea sa nu e deloc complicată. Toate componentele pot fi spălate în mașina de spălat vase. Periodic va trebui să îl decalcifiezi. Te anunță el când e cazul să o faci. Recipientul de lapte îl poți pune în frigider, dar eu ți-aș recomanda să folosești cantitatea necesară pentru numărul de cafele preparate și să nu îl lași mai mult de două zile în carafă. Din ce am observat se acrește mai repede decât dacă ar sta în cutie. Pentru golirea recipientului de zaț, se afișează un mesaj pe display-ului espressor-ului atunci când e cazul să o faci. Și cam asta e tot. Practic. te anunță espressorul de ce are nevoie.

Preț și disponibilitate

Prețul lui este de aproximativ 2100 lei, dar cu puțin noroc îl mai poți prinde la promoții pe la 1800 lei.Nu e un espressor chiar ieftin, dar pentru ceea ce oferă eu zic că are un preț corect.

De'Longhi Ecam 23.460 B poate fi găsit în ofera magazinelor:

fashiondays

eMAG

flanco

cel 

pcgarage

Concluzii

De fiecare data face cafeaua la fel de bună, cu o spumă cremoasă, numai bună să-ți inunde papilele gustative. Papă cam multă apă, nu are o funcție dedicate pentru încălzirea laptelui, dar prin acel artificiu de care îți vorbeam mai devreme, te vei descurca să obții ce ai nevoie. În plus știe să îți ofere și apă caldă pentru ceai.

Păreri Pro și Contra:

Pro:

  • prepară un cappuccino cremos
  • vine cu o mulțime de opțiuni pentru cafea astfel încât să poată satisface chiar și cele mai exigente cerințe
  • meniu intuitiv și ușor de folosit
  • funcționează și cu cafea boabe și cu cafea măcinată

Contra:

consumă foarte multă apă

 

Verdict Gadget-Review.ro

Design - 9.2
Eficiență - 9.4
Opțiuni de preparare a cafelei - 9.1

9.2

Un adevărat barista

DeLonghi Ecam 23.460 B este un espressor care știe să îți servească espresso și cappuccino ca și când ai fi într-o cafenea.

Verifică disponibilitatea
User Rating: 4.51 ( 4 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.