Noul Headset Samsung Gear VR – experiențe VR mai confortabile

gear vr

Tot în cadrul evenimentului de lansare a tabletelor Galaxy Tab S3 și Galaxy Book, Samsung a lansat și o nouă versiune de Gear VR. De această dată headset-ul vine la pachet cu un controller, ce face ca experiența de utilizare să fie mult mai facilă și mai confortabilă.

Controller-ul cu design ergonomic, este ușor curbat și poate fi controlat cu o singură mână. Accesoriul include și tastele Home, Back și cele de volum. Touchpad-ul ajută la o navigare mai rapidă, oferind posibilitatea de a puncta sau de a trage, acțiuni ce oferă o experiență de gaming îmbunătățită.

Noul Headset este compatibil cu: Galaxy S7, S7 Edge, Note 5, S6, S6 Edge și S6 Edge Plus. Dispune de o lentilă de 42 mm, cu un unghi de vizualizare de 101 grade și include tehnologia de corectare a distorsiunilor, astfel încât să se reducă cât mai mult neplăcerile cauzate de mișcare. Device-ul este compatibil atât cu micro USB, cât și cu USB Type C.

Deocamdată nu a fost anunțat prețul device-ului, și nici data la care vor intra pe piață, dar nu m-ar suprinde să fie oferiți gratuit odată cu lansarea lui Galaxy S8. Anul trecut, la lansarea lui Galaxy S7 a prins bine această strategie, așa că mă aștept să fie folosită din nou și anul acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.