Review Dell Inspiron 3558 – un laptop cu o configurație mid-range ieftin

Dell Inspiron 3558 este un laptop din categoria mid-range, ce promite să ofere utilizatorului suportul necesar pentru activitățile de zi cu zi, dar nici în ceea ce privește gamingul ocazional nu se face de rușine. Poate fi găsit în oferta eMAG, la prețul de aproximativ  2099 lei (verifică preț actualizat), un preț pe care eu îl consider rezolnabil, ținând cont că vorbim de o configurație bună.

Din punct de vedere al design-ului, laptopul este o prezență sobră, dar elegantă. Are un aspect robust, ce sugerează rezistență, este bine închegat, realizat dintr-un plastic calitativ, cu finisaje bine realizate. Carcasa dintr-un plastic carbon mat, are o textură granulată, ce îi conferă aderență, împiedicând totodată păstrarea amprentelor. De îndată ce i se ridică clapeta, descoperi la interior o tastatură de tip chiclet, ergonomică, ce vine împreună cu blocul numeric. Având cursa tastelor destul de joasă, tastatura nu va fi deloc zgomotoasă.

Laptopul este un model portabil, ce cântărește 2,2 kg, iar în punctul cel mai înalt atinge 21,7 mm. Vine dotat cu un touchpad cu suport pentru gesturi multiple, ceea ce ajută la o folosire mult mai ușoară și mai eficientă a device-ului. Din păcate nu vine cu Windows preinstalat, cel mai probabil că acest beneficiu i-ar fi sporit și prețul.

Poze cu Dell Inspiron 3558

Dell Inspiron 3558

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

Sub capotă, laptopul americanilor este animat de un procesor Intel Core i5, 5200U, Broadwell, prima generație cu arhitectura de 14 nm. Funcționează la o frecvență de 2,2 GHz, dar poate ajunge până la 2,7 GHz prin tehnologia Turbo Boost.

Memoria RAM de 4 GB DDR3L este suficientă pentru cei mai puțin pretențioși, iar capacitatea de stocare este de tip HDD, de 500 GB. În cazul în care ți se pare a fi insuficientă, nu uita de posibilitatea stocării fișierelor in cloud.

Laptopul vine cu o placă video dedicată, un chipset NVIDIA GeForce 920M, de 2 GB DDR3, ce se va descurca nu doar cu aplicațiile office și multimedia, ci și cu un gaming relaxant(ex. League of Legends, GTA5). E adevărat, nu se compară nici pe departe cu un laptop dedicat pentru gaming, însă pentru un amator de jocuri, ar putea fi suficient.

În ceea ce privește conectivitatea, laptopul dispune de: o ieșire audio, un port USB 3.0(pentru un transfer de date rapid), 2 porturi USB 2.0, un DVD RW, o cameră WEB HD(ideală pentru conversații pe Skype), un cititor de carduri și două difuzoare încorporate, dotate cu tehnologia Waves MaxxAudio.

Display-ul este un LCD LED de 15,6 inch, cu o rezoluție de 1366 x 768 pixeli. Are un ecran strălucitor, ceea ce înseamnă că nu permite folosirea laptopului în exterior atunci când lumina este puternică.

Autonomia ajunge cam la 3 ore de lucru, ceea ce pare cam puțin, însă ținând cont că vine la pachet cu alte beneficii, pot trece peste acest neajuns.

Păreri pro şi contra

Pro

  • preț mic
  • design plăcut
  • procesor Intel Core i5
  • USB 3.0
  • portabil

Contra:

  • autonomia este de doar 3 ore

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Design - 8.7
Conectivitate - 8.6
Performanțe - 8.6

8.6

O alegere inspirată

Dell Inspiron 3558 este un laptop cu o configurație bună, ce se va descurca nu doar cu activitățile de birou, dar și cu un gaming ocazional.

Vezi în magazin
User Rating: 3.55 ( 1 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREGATIT DE BLACK FRIDAY?

Noi iti aratam adevaratele oferte!