Puterea este calitatea ce o cauți atunci când îți alegi un laptop? Atunci cu siguranță că Asus X550LDV-XX826D va fi pe placul tău. Costă aproximativ 2300 lei (verifică preț actualizat) și promite să te încânte cu fiecare caracteristică.
Din punct de vedere al designului, gigantul taiwanez nu se dezice nici de această dată, pregătind utilizatorilor un device rafinat, cu finisaje bine realizate, de o eleganță incontestabilă. Textura fină sub formă de cercuri infinite de pe capac evidențiază delicat logo-ul producătorului, iar la interior te va surprinde în mod plăcut tastatura negră, completă, așternută pe un fundal argintiu.
Tastele destul de joase sunt destul de silențioase, astfel că sesiunile de lucru prelungite până târziu în noapte nu îi vor deranja pe ceilalți membri ai familiei prezenți în cameră. De asemeni praful atât de inestetic ce se așterne între taste nu va mai fi o problemă, îl vei putea curăța destul de ușor astfel că întreținerea device-ului va fi floare la ureche. Touchpad-ul este ceva mai mare decât la vechile modele, ceea ce înseamnă o utilizare mai facilă și mai mult confort pentru cei obișnuiți cu mouse-ul. De asemeni modelul este și portabil, cântărind numai 2,3 kg îl vei putea transporta cu lejeritate indiferent de destinație.
Poze cu laptopul Asus X550LDV-XX826D
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Sub capota acestei “bijuterii” vei găsi un procesor Intel Core i5, 4210U, un model Haswell cu 2nuclee, tactat la o frecvență de 1,7 GHz. Nu te îngrijora crezând că aplicațiile se vor încărca destul de greu, aceasta este frecvența utilizată pentru activitățile mai puțin solicitante. Avantajul este că laptopul reușește să își conserve mult mai bine energia. Totuși pentru activitățile solicitante, ajunge chiar și la o frecvență de 2,7 GHz, prin tehnologia Turbo Boost.
Puterea procesorului este întregită de placa video dedicată, NVIDIA GeForce 820M de 2 GB DDR3, ce îți promite distracție și relaxare maximă cu cele mai noi jocuri lansate pe piață. E drept că un laptop dedicat gamingului se va descurca mult mai bine, dar pentru amatorii de senzații tari acest model poate fi mai mult decât suficient.
Memoria RAM este de doar 4 GB DDR3, dar o poți extinde la 8 GB, fără prea multă bătaie de cap. Capacitatea de stocare a datelor este de doar 500 GB, dar nu are de ce să te afecteze acest aspect când poți urca in cloud orice tip de fișier.
În ceea ce privește sonorizarea, Asus X550LDV-XX826D este echipat cu tehnologia SonicMaster, pentru a reda un sunet omnidirecțional, ce permite ca nuanțele fiecărui instrument în parte să fie auzite. În cazul acestui device vei remarca o gamă destul de bogată de conectori ce îți facilitează activitățile de zi cu zi. Mai precis vorbim de: o cameră WEB(pentru ședințele pe Skype), un cititor de carduri, HDMI, 2 porturi USB 3.0, un port USB 2.0, VGA și bluetooth.
Sistemul de operare preinstalat este cel gratuit Free DOS, dar recomandat este să cauți driverele Windows 8 pentru acest laptop.
Păreri pro şi contra
Pro
- procesor Intel Core i5, Haswell,
- USB 3.0,
- HDMI,
- portabil,
- tastatură chiclet,
- placa video dedicata
Contra:
- capacitatea hard disk-ului putea fi mai mare
Aici găsești mai multe informații despre acest produs
Verdictul Gadget-Review.Ro
Design
Performanţe
Conectivitate
Asus X550LDV-XX826D este un laptop destul de puternic, ce face față atât provocărilor office, multimedia, cât și jocurilor cu o grafică solicitantă.