Acer Aspire V Nitro VN7-791G-76ZP – laptopul atrăgător şi performant

Alegerea unui laptop în momentul de faţă reprezintă o decizie dificilă întrucât piaţa ne oferă o multitudine de variante care mai de care mai performante, mai uşoare sau mai estetice. Totuşi, în alegerea unui laptop va trebui să ţinem seama pentru ce îl folosim, astfel încât să nu fim puşi în situaţia în care preferinţele noastre să nu fie în concordanţă cu posibilităţile laptopului. Dacă utilizezi laptopul pentru jocuri, filme ori îţi este necesar la serviciu pentru diferite aplicaţii, atunci Acer Aspire V Nitro VN7-791G-76ZP poate fi o alegere bună datorită procesorului de ultimă generaţie, a caracteristicilor multimedia, dar şi a spaţiului de stocare. Dacă doreşti să achiziţionezi acest acest laptop performant, trebuie să mai ştii faptul că se găseşte în ofertele magazinelor la preţul de 4899 lei (verifică preț actualizat), un preţ indicat pentru cei ce doresc şi specificaţii de ultimă generaţie. Totodată este important să ştii că dispune de o baterie Li – Polymer cu 3 celule şi are o autonomie de peste 5 ore în funcţie de utilizare.

Designul său atrăgător este dat de carcasa metalică de culoare neagră, puţin metalizată, dar şi de interiorul cu textură fină ce nu lasă urme după utilizare. Display-ul LCD LED, unul generos, cu o diagonală de 17.3 inch, are o rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli şi îţi va oferi imagini Full HD. Tehnologia ComfyView va reda culori luminoase, de foarte bună calitate, indiferent de unghiul din care privim. Pentru cei care folosesc diferite programe, le vine în ajutor atât tastatura numerică situată în dreapta tastaturii internaţionale, cât şi Touchpad-ul cu suport pentru gesturi multi-atingere care poate înlocui fără nici o problemă mouse-ul.

Poze cu laptopul

Acer Aspire V Nitro VN7-791G-76ZP

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

În ceea ce priveşte specificaţiile tehnice, putem spune că acest laptop este de o performanţă deosebită. Procesorul Intel Core i7 model 4720HQ cu 4 nuclee are o frecvenţă de 2600 MHz. Pentru momente în care sistemul de operare solicită un nivel al performanţei mai mare, tehnologia Intel Turbo Boost poate oferi şi o frecvenţă a procesorului de până la 3600 MHz, mărind considerabil puterea şi performanţele acestuia. Acer ASP V Nitro VN7-791G-76ZP are o capacitate a memoriei tip  DDR3 de 8 GB dar poate fi extinsă până la 16 GB întrucât unul din cele două sloturi de memorie este liber. Pentru a păstra date, informaţii, filme sau jocuri, vine cu o capacitate de stocare de 1 TB. Această capacitate de stocare destul de mare este utilă şi celor care nu doresc să mai folosească un hard extern, dar în acelaşi timp doresc să păstreze aceeaşi performanţă de lucru datorită formatului SSHD.

Pentru a te convinge de performanţa ridicată a laptopului trebuie să mai ştii faptul că are o memorie video dedicată de 2GB de tipul DDR5. Producătorul chipset-ului este NVIDIA GeForce GTX960M, unul dintre cei mai buni din domeniu. Astfel vom beneficia de un spectacol pe ecranul laptopului precum la cinema, în cazul vizualizării unui film.

Pe partea de multimedia dispune de o unitate de citire/scriere DVD-RW, cameră web de înaltă calitate dar şi de un cititor de carduri pentru cele SD. Sunetul transmis este şi el de o calitate superioară datorită celor 4 difuzoare stereo integrate, dar şi datorită tehnologiei Dolby Digital Plus Home Theatre. În acest sens, combinând sunetul extra şi cu imaginea de bună calitate, avem experienţa specifică sălilor de spectacole.

Datele pot fi transferate prin intermediul celor 2 porturi USB 2.0 şi două porturi USB 3.0, dar şi portului HDMI.

Păreri pro şi contra

Pro:

  • Procesor Intel Core i7, Haswell
  • Memorie RAM mai mult decât suficientă,
  • Rezoluție Full HD,
  • Placă video dedicată

Contra:

  • Mi-ar fi plăcut să fie ceva mai ușor

Aici găsești mai multe informații despre acest 1produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Design - 9.1
Conectivitate - 9.2
Performanțe - 9.1

9.1

O alegere puternică

Acer Aspire V Nitro VN7-791G-76ZP este un laptop cu o configurație puternică, potrivit utilizatorilor ce folosesc programe solicitante.

Vezi detalii
User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.