Zanussi ZRB33100XA – o combină cu un design atractiv

În fiecare locuinţă există un aparat frigorific mai nou sau mai vechi, mai mare sau mai mic. Dacă acestea nu mai fac faţă cerinţelor, dacă fac un zgomot insuportabil sau dacă tocmai ţi s-a stricat aparatul frigorific, înseamnă că trebuie să începi căutarea unuia nou. În cazul în care ai nevoie de ajutor, Zanussi ţi-l acordă prin prezentarea produsului Zanussi ZRB33100XA, o combină frigorifică foarte eficientă şi care te ajută într-o gamă variată de moduri. O combină frigorifică care se potriveşte fiecăruia şi care îţi garantează o economie în privinţa consumului şi un spaţiu suficient pentru păstrarea alimentelor este soluţia de care ai nevoie. O poţi avea la un preţ de aproximativ 1699 lei (verifică preț actualizat), dar în acest preţ obţii un produs de calitate, un produs care îţi va ocupa un spaţiu de 1750 x 590 x 630 mm şi care poate fi dispus la o distanţă de 2.4 m faţă de orice priză. Trebuie să mai ştii că te poţi servi de această combină atât ziua cât şi noaptea, întrucât dispune de un sistem de iluminare cu LED.

Primul ajutor vine în momentul în care doreşti să o încadrezi în atmosfera căminului tău. Nuanţa metalică şi materialul de inox anti-amprentă a acesteia, combinate cu negrul mânerului încorporabil, o fac potrivită fiecărei bucătarii, fie că vorbim despre una modernă sau despre una clasică. Compartimentarea acestei combine este făcută, de asemenea, pentru a-ţi uşura munca prin poziţionarea congelatorului în partea de jos şi a frigiderului în partea de sus. Acest lucru este datorat necesităţii mai dese de a umbla sau de a lua ceva din frigider decât din congelator.

Poze cu combina frigorifică

Zanussi ZRB33100XA

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

Interiorul frigiderului este împărţit într-un mod eficient, astfel încât să poţi păstra orice ai nevoie. Cele trei rafturi din interior, reglabile pe înălţime, îţi dau posibilitatea de a putea pune în frigider de la cratiţe cu mâncare până la borcane cu murături. În partea de jos a acestuia avem compartimentul pentru legume şi fructe care ne ajută să ne bucurăm de prospeţimea acestora de fiecare dată când avem nevoie.

Pe uşa frigiderului avem dispuse de asemenea trei suporturi care şi ele se pot regla, acest lucru dându-ne posibilitatea de a ţine la rece recipiente mai înalte precum sticle sau unele mai reduse. Congelatorul combinei este compartimentat în trei sertare de dimensiuni diferite, fapt care ne ajută să utilizăm optim fiecare spaţiu disponibil.

Din punct de vedere funcţional sau tehnic, combina are uşile reversibile dar cu o deschidere standard spre dreapta. Chiar dacă vorbim despre o combină cu un volum net total de 309 litri, nu trebuie să ne sperie consumul de energie. Clasa energetică în care se încadrează este A+, o clasă destul de eficientă în acest moment.

După cum am mai menţionat, spaţiul este împărţit optim, optimizare realizată prin acordarea unui volum net de 198 litri pentru frigider şi un volum net de 111 litri pentru congelator. Acest volum de 111 l oferă şi capacitatea de congelare a 4 kilograme în 24 ore. Nici nivelul de zgomot pe care îl face nu trebuie să vă îngrijoreze întrucât este unul destul de scăzut, cel puţin mai scăzut decât al unui aspirator, de doar 40 dB.

Păreri pro şi contra

Pro:

  • Congelator spaţios
  • Aspect modern

Contra:

  • Frigider nu foarte generos

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Ușurință în utilizare - 9.1
Design - 9.2
Performanțe - 9.1

9.1

O alegere inspirată

Zanussi ZRB33100XA este o combină destul de elegantă, dar mai mult de atât vorbim de un model bine compartimentat.

Vezi detalii
User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.