Începând cu 2035, vânzarea mașinilor pe combustie ar putea fi interzisă în UE. Tocmai a fost aprobat proiectul de lege care interzice vânzarea autoturismelor ce produc dioxid de carbon, ceea ce înseamnă că în mai puțin de 12 ani de zile producătorii de mașini vor fi obligați să facă trecerea de la motor termic la motor electric sau să găsească o soluție miraculoasă prin care mașinile pe combustie cu zero emisii de carbon, ceea ce e puțin probabil să se întâmple.
Tot în acest proiect de lege se cere ca până în 2030, producătorii de autoturisme să reducă emisiile de carbon cu 55% față de anul 2021. Inițial se dorea reducerea cu 37,5 procente potrivit Reuters, iar acum măsurile devin și mai dure, urmând ca până în 2050, UE să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2.
„Aceste obiective creează claritate pentru industria auto și stimulează inovația și investițiile pentru producătorii de mașini. Achiziționarea și conducerea mașinilor cu zero emisii de noxe va deveni mai ieftină pentru consumatori și va apărea mai rapid o piață de second hand. Asta va face condusul durabil accesibil tuturor.”, a declarat politicianul olandez Jan Huitema, care a negociat în numele Parlamentului European în scrierea acordului.
Parliament has approved the new CO2 emissions reduction targets for new passenger cars and light commercial vehicles as part of the EU's Fit for 55 package.
— European Parliament (@Europarl_EN) February 14, 2023
Anglia deja plănuiește să interzică vânzarea mașinilor non electrice din 2030, urmând ca din 2035 să fie interzisă și vânzarea mașinilor hybrid. California, una din cele mai mari piețe auto din lume și-a manifestat interesul pentru implementarea unor planuri similare, precum și alte state americane.