Sony 43W755C – televizorul Android cu profil subțire

Designul este un aspect care merge mână în mână cu performanța, oricât de atractiv ar fi un dispozitiv pe partea tehnică, acesta având nevoie de un design pe măsură care să prezinte bine dotările și să fie pe placul utilizatorilor. În cazul televizoarelor acest lucru este cu atât mai pregnant, dimensiunile mari punând mai multă presiune asupra designului. Sony 43W755C este un televizor smart care stă foarte bine pe toate nivelele, având șanse mari să devină un preferat în fața clienților. La un preț de aproximativ 3199 lei(verifică preț actualizat), modelul este un televizor de calitate superioară adaptat tendințelor, care va schimba orice vizionare în distracție.

Televizorul poate fi găsit și în oferta magazinelor Altex și Evomag.

Designul televizorului punctează criteriile esențiale pentru a fi în linie cu tendințele actuale: are un profil subțire, un cadru îngust și finisaje de calitate. Modelul are dimensiunile de 962 x 565 x 59 mm și se remarcă prin faptul că liniile sale sunt ascuțite, ceea ce îl detașează de modelele LG sau Samsung. În contrast cu liniile ascuțite ale ramei foarte subțiri, televizorul are un suport cu marginile rotunjite care aduce o stabilitate bună. Televizorul are rama neagră, iar, pentru un efect aparte, aceasta beneficiază de iluminare cu albastru în partea inferioară. În cazul în care vrei să fixezi modelul pe perete, acesta va arăta foarte bine și acolo. Suportul pentru perete trebuie cumpărat separat, având grijă să alegi un model compatibil cu VESA 400 x 300.

Poze cu televizorul Smart

Sony 43W755C

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

Ecranul are diagonala de 108 de cm, fiind destul de mare pentru a evidenția toate detaliile imaginilor Full HD redate la 1980 x 1080 pixeli. Unghiurile de vizibilitate de 178 de grade permit o experiență de vizionare de calitate superioară din orice poziție. Cu ajutorul motorului de procesare X-Reality PRO imaginile sunt curățate de orice urmă de zgomot (granulație), iar toate zonele sunt adaptate la nivelul contrastului și culorilor pentru rezultate optime. Imaginile Sony au o strălucire caracteristică, față de care utilizatorii devin foarte fideli. Nu în ultimul rând, tehnologia Motionflow XR de 800 Hz redă imaginile în mișcare fără blur, completând cadrele lipsă din urma compresiei și ai la dispoziție mai multe moduri de vizionare (Fotbal, Film, Game etc), care vor adapta automat toate setările pentru o experiență realistă.

Sistemul audio are o putere de 20 W, iar japonezii au scos artileria grea pentru procesarea acestuia. Astfel, pe lângă tehnologiile întâlnite și în cazul altor producători, precum Dolby Digital Plus/Pulse, modelul este dotat cu tehnologia Clear Phase care echilibrează frecvențele anulând punctele extreme ale boxelor, tehnologia Digital Sound Enhancement Engine (DSEE) care contribuie la redarea unui sunet apropiat de cel înregistrat original și tehnologia S-Force Front care distribuie sunetul surround, la 360 de grade.

Partea smart este la fel de atractivă, modelul fiind dotat cu interfață Android cu meniuri familiare, funcții speciale pentru activitățile de zi cu zi și distribuirea de conținut și o gamă largă de aplicații. Funcțiile smart rulează fluid, fără timpi mari de așteptare, iar distribuirea și partajarea conținutului se fac instant, prin NFC și MHL (tehnologii pentru transferul wireless superioare Bluetooth-ului).

La nivelul conectivității vei găsi 4 port-uri HDMI, 3 port-uri USB și câte o intrare Scart, video composite și component, în timp ce conexiunea la internet se stabilește wireless.

Păreri pro şi contra

Pro:

  • design subțire, cu detalii moderne
  • imagini de calitate superioară
  • funcții smart cu Android
  • conectivitate extinsă

Contra:

  • deocamdată nimic

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Design - 9.1
Display - 9.1
Conectivitate - 9.2

9.1

O alegere Smart

Sony 43W755C este un Smart TV de 108 cm, cu Android, ce îți permite să te bucuri de experiențele de pe smartphone sau tabletă la o scară mult mai mare.

Vezi detalii
User Rating: 3.61 ( 5 votes)

Un comentariu

  1. Cateva probleme ale Bravia KDL43W755C:

    – aleator se blocheaza si nu raspunde la telecomanda pentru 15-20 secunde dupa care recunoaste comenzile;
    – pierde programele din lista de favorite pentru satelit; trebuie refacuta (lista de favorite) zilnic !
    – la apasarea butonului „GUIDE” programul curent dispare complet pentru cateva secunde dupa care se reia sunetul, iar imaginea este afisata estompat pe fundal; alte TV (chiar si de la Sony) muta programul curent intr-o fereastra in coltul ecranului, fara niciun fel de intrerupere si permite cautarea in tabelul afisat;
    – daca vreti sa programati functia „Sleep” trebuie sa parcurgeti o procedura laborioasa, sa cautati prin meniu la mama-zmeului si pierdeti imaginea si sunetul pana faceti programarea;
    – manualul este fooarte sumar; o gramada de functii si meniuri nu sunt explicate;

    si mai sunt si altele; daca e cineva interesat sa le repare, ii stau la dispozitie (pe e-mail).

    Cu stima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.