În momentul actual, e cu atât mai greu să alegi un televizor, cu cât producătorii au ajuns să scoată mai multe serii anual. În cazul celor de la Samsung, trecerea de la o serie la alta este destul de bine pronunțată, așa că fiecare pas reprezintă un upgrade pe unul sau mai multe nivele. Modelul Samsung 48J5510 este unul dintre cele mai competitive din prima serie din 2015, acesta fiind un model Full HD premium care atrage și un preț pe măsură, de aproximativ 3849 lei (verifică preț actualizat), un preț destul de mare față de seriile de înainte, dar care aduce cu el o serie întreagă de upgrade-uri.
Televizorul poate fi găsit și în oferta magazinelor Altex și Evomag.
La nivelul designului, televizorul se remarcă prin finisajele metalice, profilul ultra slim și rama subțiată destul de mult. Se pare că producătorii au urmat cursul unui aspect cât mai minimalist, spre deosebire de majoritatea modelelor din seriile Samsung de până acum, cel de față fiind disponibil pe argintiu. Carcasa are un aspect foarte calitativ, care pune și mai mult în valoare dimensiunile de 1076.1 x 624.4 x 67.1 mm. Suportul este unul în două bucăți, piciorul de sprijin fiind continuat cu o parte decorativă din două brațe ce fac un unghi. Per ansamblu, televizorul arată foarte elegant.
Poze cu televizorul Smart
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Ecranul are diagonala de 121 de cm, fiind unul destul de generos, imaginile Full HD fiind redate la o rezoluție de 1980 x 1080 pixeli și o calitate generală bună, caracterizată de indicele PQI de 400. PQI (pixel quality index) reprezintă o medie a factorilor ce influențează calitatea imaginii, precum culoarea, contrastul, claritatea, redarea mișcării etc. Imaginile beneficiază astfel de tehnologii precum Wide Color Enhancer care îmbunătățește luminozitatea, saturația și aspectul natural al culorilor sau Mega Contrast care atrage tonuri mai profunde de negru și alb prin Micro Dimming Pro. Claritatea este una foarte bună, iar redarea mișcării se face decent.
Sunetul este unul îmbunătățit, sistemul audio fiind de tip 2CH și integrând difuzoare down firing și base reflex. Sunetul HD are o putere de 20 W și are la bază tehnologii precum DTS Sound și Dolby Digital.
Pe partea smart se remarcă, în primul rând, trecerea la sistemul de operare Tizen, acesta atrăgând o interfață mult mai interactivă și mai intuitivă decât cea precedentă. Accesul la aplicații și meniuri se face rapid și ușor, iar trecerea de la conținutul TV la cel online se face aproape instant, astfel încât să poți jongla între activități. Experiența smart devine astfel mult mai fluidă, funcțiile fiind susținute de un procesor Quad Core, iar conexiunea la internet putându-se stabili prin Wi-Fi sau cablu.
La nivelul conectivității se găsesc 3 port-uri HDMI, 2 port-uri USB și intrări component. Pentru conectarea tabletei sau smartphone-ului ai la dispoziție funcții de mirroring care vor sincroniza conținutul între dispozitive. Există, de asemenea, un tuner digital DVB-T, DVB-C.
Vorbim de un televizor ce merită atenția utilizatorilor care vor să fie la zi cu upgrade-urile de pe piața de televizoare. Experiența oferită este una de calitate, fiind îmbunătățită atât în ceea ce privește imaginea, cât și în ceea ce privește funcțiile smart.
Păreri pro şi contra
Pro:
- Ecran generos
- Imagini de calitate generală bună
- Design premium
- Funcții smart avansate, cu sistemul de operare Tizen
Contra:
- deocamdată nimic
Aici găsești mai multe informații despre acest produs