Philips 40PFH4309 – TV-ul convențional de 40 inch

Televizorul Philips 40PFH4309 este un model care face parte din gama anului 2014 și care are o diagonală de 102 cm. Mărimea acestui TV este potrivită pentru orice încăpere de dimensiuni medii, întrucât ecranul permite vederea corectă a imaginilor de la aproximativ 2-3 metri. Garanția oferită de producător este de 24 de luni, însă aceasta poate fi prelungită, la cerere, numai în magazinele care comercializează acest produs. Prețul de aproximativ 1500 lei (verifică preț actualizat) este unul potrivit pentru funcțiile și calitatea pe care acest model o promovează.

Televizorul poate fi găsit și în oferta magazinelor Flanco, Altex și Evomag.

Seria 4000 a televizoarelor Philips este una care nu include funcții inteligente, ci se bazează pe funcționarea apropiată de meniurile convenționale. Așadar, scopul principal pentru care modelul există pe piață este vizionarea canalelor de televiziune și a filmelor din surse externe, la o calitate a imaginii și a sunetului foarte bune. Acesta are o imagine foarte clară, dată de caracteristicile superioare ale imaginii. Design-ul este unul minimalist, cu un suport pentru masă în formă patrulateră, de culoare neagră, la fel ca ramele foarte subțiri ale ecranului. Acesta se potrivește oricărui decor și poate fi amplasat și pe perete cu ajutorul unui suport potrivit modelului, pentru a economisi spațiu.

Poze cu televizorul Philips 40PFH4309

 

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

În ceea ce privește specificațiile tehnice ale produsului, acesta se evidențiază prin afișajul LED, Full HD, prin rezoluția de 1920 x 1080 și tehnologia Digital Crystal Clear. Imaginile sunt redate cu ajutorul celor 100 Hz, în mod destul de clar, iar luminozitatea ecranului este de aproximativ 250 cd/mp.

Sunetul este redat cu o putere de ieșire de 10 W prin difuzoarele încorporate, iar caracteristicile sunetului care oferă intensitate sunt Incredible Surround, Sunet Clar, Echilibrare Automată a Volumului și amplificarea bass-ului. Pentru conectarea cu alte dispozitive externe, TV-ul dispune de conexiuni HDMI, USB, o ieșire audio digitală optică,  ieșire pentru căști și un conector pentru service.

Utilizatorul poate conecta un dispozitiv USB sau HDD pentru a viziona filme sau a asculta muzică, dar și pentru a viziona imagini JPEG. Formatele de redare video ale acestui model sunt AVI, MKV, MPEG-4 AVC, MPEG-1, MPEG-2, MPEG-4 și WMV9/VC1. Subtitrările suportate de pe dispozitive externe sunt în format .AAS, .SMI, .SRT, .SSA, .SUB și .TXT.

Formatele suportate penru redarea fișierelor muzicale sunt AAC, AMR, LPCM, M4A, MP3, MPEG1 sau WMA. De asemenea, imaginile JPEG, BMP, GIF, JPS, PNG și PNS sunt formate suportate de acest model. Tuner-ul încorporat este digital și acceptă canale transmise în format MPEG-2 și MPEG-4 și redare video în format NTSC, PAL, SECAM.

Dimensiunile televizorului Philips 40PFH4309 convențional sunt de 523 x 904 x 88 de mm și are o greutate de 11.3 kg, ceea ce îl face relativ dificil de mutat. Sistemul de montare pe perete trebuie să fie compatibil standard-ului VESA de 200 x 200 mm.

Accesoriile incluse în pachet sunt o telecomandă convențională, suportul pentru masă, cablul de alimentare, un ghid de inițiere rapidă, o broșură cu date juridice și, pentru siguranță, și un certificat de garanție de 24 de luni. Acest produs dispune și de funcții pentru economisirea energiei în mod automat, astfel încât modelul să aibă o durată de viață cât mai lungă.

Păreri pro şi contra

Pro

  • elegant,
  • Full HD,
  • preț avantajos,
  • HDMI

Contra:

  • sunetul putea fi mai puternic

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.Ro

Design
Imagine
Conectivitate

Philips 40PFH4309 este un televizor cu o diagonală de 102 cm, fără funcție Smart, ideal pentru cei ce vor doar o diagonală generoasă, nu și funcții prea multe.

User Rating: 3.03 ( 3 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.