LG 55EC930V – televizorul OLED 3D

Tehnologia OLED este numită adesea viitorul televizoarelor, acest lucru datorându-se randamentului mult mai bun oferit în ceea ce privește calitatea imaginilor, superior modelelor LED. LG 55EC930V este un model OLED de top, punându-ți la dispoziție tot ce îți poți dori de la un televizor în momentul actual. Are un preț de aproximativ 9999 lei (verifică preț actualizat), fiind cu adevărat unul premium. Investiția este una potrivită pentru iubitorii de gadgeturi care vor să beneficieze de o imagine OLED de calitate însoțită de funcții smart.

Televizorul poate fi găsit și în oferta magazinului Altex.

Designul televizorului se remarcă în primul rând datorită curburii ușoare, preluate de la Samsung. Minimalismul este adus la un nivel extrem, ecranul arătând ca o coală imensă de hârtie, această comparație fiind potrivită mai ales în ceea ce privește profilul foarte subțire al ecranului. Modelul este unul de dimensiuni mari, așa că aspectul ultra slim îl pune foarte bine în evidență. La acest lucru contribuie și rama milimetrică, finisajul metalic oferind o notă distinctivă. Suportul este unul de tip schelet, așa cum ne-am obișnuit în cazul modelelor LG.

Poze cu televizorul Smart 3D

LG 55EC930V

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

Ecranul are o diagonală de 139 cm, fiind mai mult decât generos și oferind o experiență de cinematograf. Calitatea OLED este clar superioară celorlalte, remarcându-se la nivelul profunzimii tonurilor de negru care atrag la rândul lor culori bogate și o profunzime foarte bună. Imaginile sunt redate la o rezoluție de 1920 x 1080 pixeli, având o calitate Full HD, lucru ce ar putea scădea din entuziasmul celor care urmăresc imagini 4K.

Ecranul beneficiază de funcții de upscalling prin care aduce conținutul de calitate mai slabă la un nivel apropiat de cel UHD, tehnologii de îmbunătățire a contrastului și culorilor, precum și tehnologii de reducere a zgomotului (granulației). Dacă ecranul dezamăgește la vreun aspect, acesta este cel al calibrării, fiind nevoie să repari dereglările de culoare.

Funcțiile 3D oferă o experiență de vizionare excelentă, cu efecte dintre cele mai atractive și o profunzime foarte bună, televizorul venind însoțit de 4 perechi de ochelari 3D pasivi.

Este de apreciat sistemul audio de 40 W care completează perfect experiența de vizionare. Volumul este unul foarte puternic, iar sunetul este clar și bogat. Există mai multe opțiuni de personalizare a acestuia, inclusiv unele dedicate vizionării 3D.

La partea smart întâlnim același sistem webOS care funcționează simplu, rapid și eficient, acesta fiind prevăzut cu o bară de meniu care oferă acces rapid la conținut și aplicații. Vei putea să comuți foarte ușor între conținutul online și cel TV, având totodată la dispoziție și un asistent animat care te va ajuta să găsești mai repede ceea ce cauți. Pentru a naviga prin interfața webOS ai la dispoziție o telecomandă ușor de folosit, dotată cu senzor giroscopic.

La nivelul port-urilor vei găsi 3 port-uri HDMI, 3 port-uri USB, 1 port LAN și câte o intrare Scart, video composite și component, putând astfel să asociezi orice tip de dispozitiv extern.

Modelul LG este un televizor-gadget gândit parcă pentru utilizatorii pretențioși care își doresc să beneficieze de o experiență de vizionare cu totul aparte.

Păreri pro şi contra

Pro:

  • ecran generos
  • tehnologie OLED care asigură imagini de calitate superioară
  • funcții smart inteligente
  • conectivitate bună

Contra:

  • prețul este destul de piperat

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Design - 9.1
Display - 9
Conectivitate - 9.2

9.1

O alegere Smart

LG 55EC930V este un Smart TV, cu ecran curbat OLED, ce îți asigură o experiență 3D excepțională, astfel că te vei putea bucura de experiențe noi în propriul living.

Vezi detalii
User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.