Huawei MateBook X 2020 – o „bijuterie” ultraportabilă!

Când vine vorba de laptopuri, Huawei poate fi catalogată ca o companie la început de drum pe această nișă. De vreo 4 ani s-au aventurat să se ia în piept cu greii din acest domeniu și deși ai spune că experiența se capătă în timp, producătorul chinez se încăpățânează să ne demonstreze fix contrariul. Și dacă pe categoria mid-level m-am lămurit de ce sunt în stare când am testat modelele MateBook D14 și MateBook 13, iată că a venit momentul să testez și unul dintre modelele premium ale producătorului, și anume un MateBook X. Îl folosesc deja de câteva zile, iar astăzi vă voi spune ce poate „bijuteria” aceasta și dacă merită sau nu să investești peste 1500 euro în ea?

Unboxing

Ultraportabilul vine într-o cutie albă, premium, extrem de mică și compactă. În momentul în care o deschizi, laptopul se înalță ușor, astfel încât să îți fie ușor să îl scoți. Găsim și manualul de utilizare și garanția, dar un aspect important, pe care nu îl întâlnim prea des, producătorul adaugă în pachet și un adaptor multiport. Ce mi-ar fi plăcut aici, era ca în locul portului VGA să fi găsit mai degrabă un port de rețea sau un cititor de carduri. Mi s-ar fi părut mult mai util, dar să nu fim cârcotași, adaptorul este un bonus până la urma urmei.

Mai găsim și cablul de încărcare USB-C la USB-C și încărcătorul de 65W, aproape la fel de micuț ca cel al unui telefon, cu care poți alimenta atât laptopul cât și celelalte device-uri cu port USB-C. Practic, când pleci în concediu sau mai bine zis, când vom ajunge să plecăm iarăși, îți poți lua doar încărcătorul laptopului cu cablul de alimentare pentru toate device-urile cu port USB-C. Întâmplarea face ca fix în aceeași perioadă de testare a laptopului să îl am în teste și pe Huawei Mate 40 Pro, ce vine cu un încărcător de 66W, adică mai mult decât primește laptopul, dar mai micuț fizic. Evident că am vrut să văd dacă reușește să alimenteze și laptopul și nu am fost deloc surprinsă să constat că am putut face asta cu încărcătorul telefonului. Concluzia? Huawei are tehnologia necesară să îți ofere un încărcător de telefon, micuț, dar super rapid, cu care să îți alimentezi nu doar telefonul, căștile și ce device-uri micuțe mai ai, dar chiar și laptopul. Asta chiar mi se pare WOW.

Design

În ceea ce privește design-ul, mica bijuterie suprinde din prima clipă prin dimensiunile sale, este incredibil de mic. MateBook X 2020 este cel mai mic model al familiei și cred că cel mai mic laptop pe care am pus mâna până în prezent. Cântărește doar 1 kg și măsoară 284 mm în lungime, 206 mm în lățime și 13 mm în înălțime. Modelul pe care eu l-am primit în teste vine în nuanța Silver Frost, un argintiu cu reflexii de albastru în lumină, o culoare foarte elegantă cu care nu prea ai cum să dai greș. Elegant, fin, cu finisaje din aluminiu și magneziu, MateBook X este compact, numai bun, de strecurat în rucsac sau geantă. Arată și se simte premium. Este o unealtă potrivită pentru cei ce au nevoie de portabilitate, de exemplu: pentru bloggeri de travel, pentru jurnaliști, oameni de business și chiar pentru studenți cu dare de mână, de ce nu.

Tastatura de tip chiclet este ergonomică, rapidă, numai bună pentru o utilizare intensă. Este confortabilă, nu cea mai silențioasă din lume, însă nici nu deranjează atunci când este folosită intensiv. Este iluminată, ceea ce o face plăcut de folosit chiar și seara, când poate stai în pat și mai ai ceva de rezolvat înainte de încheierea zilei. Așa cum am mai întâlnit și la alte laptopuri de la Huawei, și în cazul de față tastatura ascunde camera web, astfel încât ea devine vizibilă prin simpla apăsare a tastei, doar atunci când ai nevoie de ea. Ideea aceasta mi se pare foarte potrivită în special pentru cei ce au o teamă atunci când vine vorba de intimitatea lor și își lipesc tot felul de postituri pe camera laptopului. Acum totul este foarte discret.

Touchpad-ul destul de generos, este rapid, precis, foarte plăcut de utilizat. Degetul alunecă pur și simplu pe suprafața lui.

Latura dreaptă găzduiește un port USB-C, iar latura stângă pe cel de-al doilea, jack-ul de 3,5 mm și microfonul. Nici aici nu avem un cititor de carduri din păcate, dar un laptop atât de mic vine cu acest compromis, porturi puține.

Despre ventilatoare, am întors laptopul pe toate părțile, nu are. Și asta datorită faptului că Huawei a ales o răcire pasivă pentru el. Este super silențios, poate fi folosit și pe picioare, dar eu una nu recomand asta, mai ales că nu este o poziție sănătoasă pentru coloană.

Display

Display-ul LTPS de 13 inch, cu rezoluție 3000 x 2000 pixeli este superb. Ocupă 90% din suprafață, are margini super înguste și un format de 3:2, numai bun pentru citit, dar și pentru scris. Vorbim de un ecran cu unghiuri largi de vizualizare, luminos, ajunge la 400 nits, ceea ce înseamnă că îl vei putea folosi și la exterior. Culori bogate, contrast bun și bonus, oferă și suport tactil, ceea ce te-ar putea ajuta să fii mai productiv.

Performanțe

Huawei MateBook X vine cu un procesor Intel Core i5, 10210U, cu 4 nuclee, optimizat pentru un consum de energie mic. Funcționează în tandem cu 16 GB de RAM, LPDDR3 și are un SSD de 512 GB, ce face ca sistemul de operare să se încarce în mai puțn de 5 secunde, iar în CrystalDiskMark, laptopul înregistrează 3464,39 MB/s la citire și 2835,03 la scriere, niște rezultate extrem de bune.

Placa video integrată Intel UHD Graphics recomandă utilizarea laptopului pentru multimedia, office, YouTube, filme, nu pentru gaming. Bine, numai când te uiți la el cât este de micuț și finuț realizezi că ai de a face cu un instrument gândit pentru portabilitate, productivitate, nu pentru Assassin's Creed Valhalla sau Spider Man Miles Morales.

Huawei Share

Dedesubt, sub touchpad, este găzduit senzorul NFC, ce îți permite să conectezi cu ușurință telefonul la laptop pentru a profita de beneficiile tehnologiei Huawei Share. Tot ce ai de făcut este să apropii telefonul deschis de touchpadul laptopului, îți apare un mesaj pe telefon și ulterior unul pe laptop. Ecranul telefonului este apoi partajat pe laptop. La ce te ajută?

1. Poți copia fotografii, notițe cu drag and drop

2. Dacă ai început o activitate pe telefon și ai prefera să o continui pe laptop, cu Huawei Share o poți face cu ușurință

3. Poți fi mult mai eficient, poți vizualiza mesajele de pe telefon, poți utiliza aplicațiile și datele din telefon.

Sunet

Aici pur și simplu laptopul strălucește. Vine cu 4 difuzoare: 2 de 2W și 2 de 1W, două dinele sunt integrate în tastatură. Mergea un bass mai puternic, dar pentru “micuțul” acesta trebuie să recunosc că mi-a întrecut așteptările la acest capitol.

Autonomie

Este un alt capitol la care laptopul excelează. Asigură peste 9 ore de utilizare, ceea ce înseamnă mai mult decât o zi întreagă de muncă sau de școală. Dacă totuși simți că nu ar fi suficient pentru nevoile tale, nicio grijă, încărcătorului de 65W îi trebuie cam 30 minute să încarce laptopul 50%.

Păreri pro și contra

Pro:

  • design fin
  • ușor
  • sonorizare
  • încărcător de 65W
  • SSD de 512 GB
  • adaptor multiport

Contra:

  • cititorul de carduri lipsește
  • prețul piperat

Concluzie

Având în vedere că vorbim de o nișă unde producătorul nu este îngrădit de niciun fel de restricții, iată că Huawei demonstrează ce poate face atunci când are mână liberă. Încerc să îmi imaginez cum ar sta lucrurile și la telefoane dacă situația ar fi similară. Cu siguranță chinezii ar călca pedala de accelerație și nu s-ar uita înapoi.

Revenind la mica bijuterie de astăzi, Huawei MateBook X este unul dintre cele mai potente ultraportabile testate până acum. Elegant, fin, micuț, cu o configurație potrivită pentru activitățile de zi cu zi, iar dacă mai ai și un telefon din același ecosistem, atunci te vei bucura de o experiență completă, beneficiind de toate funcțiile acestui laptop. Prețul lui? Aproximativ 7500 lei. Scump, domne scump, dar să nu uităm, vorbim de unul dintre vârfurile de gamă, pe care eu îl văd potrivit pentru tinerii antreprenori. Mai există și varianta mai puternică, cu procesor Intel Core i7, modelul Huawei MateBook X Pro 2020, cu 400 lei mai scump.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.