Huawei Mate 50 Pro – regele camerei foto!

Adesea primesc întrebarea: Ce telefon recomand sau care este cel mai bun telefon? Și de fiecare dată, răspunsul meu este același: depinde foarte mult ce faci cu el și care sunt nevoile/cerințele tale legate de acest accesoriu care ne însoțește pretutindeni, pe unii chiar și la baie. În cele mai multe cazuri, răspunsul utilizatorilor întrunește un punct comun, camera: să facă poze bune domne, ca să avem ce posta pe Instagram, pe Facebook. Ei bine pentru cei care își doresc un telefon cu o cameră potentă, îl avem aici pe Huawei Mate 50 Pro, regele camerelor în momentul de față, dacă ar fi să ne luăm după topul celor de la DxOMark. În momentul de față acesta este telefonul care înregistrează cel mai mare rating în clasament, 149 puncte, surclasându-l chiar și pe Google Pixel 7 Pro. Să fie acesta telefonul cu camera cea mai cea? Păi hai să vedem

Unboxing

Ca și în cazul celorlalte telefoane Huawei din seria Mate, și acesta vine tot într-o cutie neagră, însoțit de cheița pentru sertarul sim, o husă din silicon, așa cum vedem în cutiile tuturor telefoanelor Huawei de ceva timp încoace, mai găsim un cablu de încărcare USB-A la USB-C și un super charger de 66W. Nimic în plus, nimic în minus.

Design

Telefonul vine la mai bine de 2 ani de zile distanță de generația anterioară. Cu toate acestea design-ul său este destul de familiar și te duce cu gândul la modelul predecesor. Ansamblul de camere destul de generos, este poziționat tot într-un inel auriu, parcă ceva mai elegant de această dată, căci vine cu o textură fină, astfel încât să te ducă cu gândul la un produs premium, unde atenția la detalii este la ea acasă. Spatele telefonului este realizat dintr-o sticlă lucioasă, un adevărat aspirator de amprente, însă dacă nu vrei să stai tot timpul cu cârpa pe el, te încurajez să-i atașezi husa transparentă din cutie. În plus te va ajuta să te simți mai în siguranță atunci când îl utilizezi, căci este și destul de alunecos. Marginile găzduiesc pe latura dreaptă butoanele pentru volum și butonul power, pe latura superioară un microfon și infraroșu, ceea ce înseamnă că vei putea folosi telefonul și pe post de telecomandă, iar pe latura inferioară avem difuzorul, portul usb-c, al doilea microfon și sertarul pentru SIM. Telefonul vine în 4 variante de culoare: BLACK, SILVER, PURPLE și ORAGE.

Eu am primit varianta Black la test, dar favoritul meu este modelul portocaliu, mai ales că spatele lui este acoperit de o piele vegană, ceea ce înseamnă un grip mai bun și cu siguranță mult mai puține amprente. Din ce am văzut, în magazinele de la noi din țară sunt disponibile variantele Black, Silver și Orange. Este o idee mai ușor față de modelul predecesor, cântărește 209 g, față de 212 g, cât cântărea Mate 40 Pro. Varianta cu piele eco este o idee mai ușoară, cântărind 205g. Totodată este și mai slim, modelul de față măsurând 8,5 mm în talie, cu un fir de păr mai puțin față de fratele său. Ecranul este protejat cu noua sticlă Huawei Kunlun Glass, o sticlă care se laudă a fi extrem de rezistentă la șocuri și la zgârieturi.

Din câte văd s-a preferat revenirea la bretonul de acum 2 generații, care nu e neapărat pe placul meu, dar din fericire poate fi ascuns în cazul în care deranjează. În zona aceasta a notch-ului avem difuzorul pentru apeluri, camera de selfie de 13MP și încă o cameră pentru măsurarea adâncimii din fotografii. Senzorul de amprente este și el prezent în partea inferioară a ecranului, iar deblocarea se face super rapid. Abia apropii degetul de ecran și s-a și deblocat, așadar experiența este tare plăcută.

Certificarea de rezistență la apă și la praf o găsim și pe ea aici, doar că variantele Black și Silver au o rezistență la adâncimi de până la 2m, în timp ce versiunea Orange, cea cu spatele acoperit cu piele are o rezistență la adâncimi de până la 6m.

Ce facem fără servicii Google???

Serviciile Google evident lipsesc și de pe acest model, însă așa cum o tot spun de ceva timp încoace, au apărut soluții care să rezolve în mare parte această necesitate a utilizatorului. AppGallery, magazinul de aplicații Huawei s-a îmbogățit într-un ritm accelerat cu aplicații, aproape 190.000 la nivel global, din care mai bine de 3000 locale. Da, nu vei găsi toate aplicațiile din Google Play în AppGallery, însă pentru o parte din ele găsești corespondenți.

Mai ai și Petal Search, motorul de căutare ce vine ca o completare la AppGallery. Acesta îți afișează aplicațiile din surse multiple, verificate, precizând de fiecare dată originea sursei respective. Iar pentru cei care nu pot fără Google Play, există o soluție. Se numește Gspace. Este un mediu virtual, ce îți permite să accesezi Google Play pentru a-ți descărca aplicațiile dorite. Las mai jos în descriere link-ul către materialul dedicat acestei aplicații, pentru a vedea cât de ușor poți descărca Instagram, Google Maps, WhatsApp, Facebook, Youtube și altele.

Display

Ca și predecesorul, și Huawei Mate 50 Pro vine cu un ecran OLED plin de culoare, luminos. N-am văzut aici cifre legat de luminozitate, dar îți voi spune că în bătaia soarelui, totul este perfect lizibil chiar. Are o diagonală de 6,74 inch, rezoluție 1212 x 2616 pixeli, cu un aspect ratio 19,5:9.

În ceea ce privește refresh rate-ul, avem un upgrade aici. Față de generația anterioară, care avea 90 Hz, de această dată cei 120Hz fac ca experiența de utilizare să fie mult mai plăcută și mai fluidă, un detaliu apreciat mai ales în gaming. Telefonul este foarte responsive, fără timpi de așteptare enervanți. Ecranul este curbat atât pe față cât și pe spate, aspect ce îl face să pară mai subțirel și mai ușor de manevrat.

Specificații și performanțe

La interior avem ceva schimbări de la generația anterioară. S-a făcut trecerea de la procesorul proprietar Kirin 9000, la noul și potentul Snapdragon 8+ Gen 1, evident tot 4G, căci restricțiile rămân în continuare în picioare și aici. Momentan nu resimțim acest minus, că deh până vom avea noi infrastructură 5G mai e mult până departe. 4-5 ani de acum încolo eu zic că nu vei resimți acest aspect ca pe un minus, iar în atâta timp lucrurile se pot schimba și în ograda celor de la HUAWEI.

Revenind la specificațiile telefonului, Mate 50 Pro vine în două configurații, cu 8 GB de RAM și 256 GB de memorie RAM/8 GB de RAM și 512 GB stocare internă. Dacă totuși nu este suficient pentru tine, telefonul suportă și card nano memory de până la 256 GB.

Cu jocurile se descurcă foarte bine. Nu sunt eu mare gamer, dar din ce am testat, Asphalt 9, Subway Surfers, nu am sesizat să se încingă sau să aibă laguri deranjante.

Ce mai primești pe Mate 50 Pro? WiFi 6, Bluetooth 5.2, GPS, NFC pentru plata cu telefonul. Apropo Curve permite plata cu telefonul.

Telefonul rulează Harmony OS 3.0, cu interfață EMUI 13. Cam multe aplicații preinstalate pentru gustul meu, dar nu-i problemă, le poți șterge rapid, după care poți popula telefonul cu aplicațiile dorite.

Camera

Și-am ajuns la elementul care face ca acest telefon să se poziționeze cel mai bine în clasamentele DXomark, în raport cu celelalte terminale mobile din piață, și-anume camera. Și după cum știm Huawei este un brand care la acest capitol are multe de spus de câțiva ani încoace, iar Mate 50 Pro încununează experiența acumulată în toți acești ani și o să înțelegi de îndată de ce spun asta. După cum vezi pe spate avem o mulțime de senzori: cel principal este de 50 MP este wide și are o diafragmă variabilă între f/1,4 și f/4.0, cu focalizare cu laser și stabilizare optică. Mai avem un senzor de 64 MP, periscope, cu diafragmă f/3.5 și încă unul de 13 MP, ultrawide, cu f/2.2. Cât despre camera frontală aici avem un senzor de 13 MP, cu apertură f/2.4, ajutat de un senzor secundar TOF 3D pentru adâncime.

Și dacă cifrele uneori nu sunt relevante, hai să vedem ce ne spune practica.

Nu multe telefoane se pot lăuda cu o diafragmă reglabilă. Samsung încercase ceva în acest sens cu Galaxy S9 și S10 parcă, dar au abandonat ideea aceasta din motive estetice. Telefonul ar fi trebuit să fie mai gros decât se dorea a fi. Iată că Huawei a reușit să rezolve și acest aspect, mărind chiar și variația diafragmei. Ce înseamnă asta? La o deschidere a diafragmei la f/1.4, obții un efect de bokeh foarte bun, în timp ce la o diafragmă f/4.0, vei avea claritate atât cu elementele din prim plan cât și cu cele din plan secund.

Telefonul se descurcă grozav în condiții de luminozitate bună. Fotografiile sunt bogate în detalii, culorile ușor saturate, atât cât să te atragă. Ai la dispoziție tot felul de setări și filtre astfel încât să obții fotografii cât mai instagramabile.

În condiții slabe de luminozitate, telefonul depășește așteptările, reușind să surprindă destul de multe detalii pentru un telefon, zgomotul de imagine este bine ținut în frâu. Chiar și pe zoom reușește fotografii destul de clare, ceea ce este de apreciat, căci în condiții slabe de luminozitate se dă proba de foc pentru camera unui telefon. Fotografiile surprinse cu senzorul ultrawide îmi plac iarăși foarte tare. Cadrele sunt ample, pline de culoare și detalii. Pentru un aspect modern și atemporal poți folosi modul monochrome. Poți adăuga stickere fotografiilor. Ai și un mod Ar Lens dacă vrei să te distrezi cu cei mici, iar pentru creatorii de conținut, modul Story Creator poate fi de ajutor. Nici cei pasionați și pricepuți într-ale fotografiei nu sunt uitați, modul Pro este prezent aici pentru ei.

Las în continuare să mai curgă câteva fotografii, căci mi-a fost greu să mă decid la care să renunț și pe care să le las pentru acest material, așa că vă las pe voi să decideți dacă Mate 50 Pro își merită locul 1 în topul realizat de cei de la DXomark sau nu.

Portret

Zoom

Night

La partea de filmare nu sunt schimbări față de ce găsim la Mate 40 Pro. Filmează 4K la 30 sau 60 fps, iar focalizarea este rapidă.

Sunet

Sonorizarea este fină. Difuzoarele stereo își fac bine treaba. Nu am sesizat să apară distorsiuni. Înaltele sunt ok, bass-ul este și el prezent. Chiar și la volum maxim sunetul rămâne clar, bogat și foarte plăcut.

Baterie

Bateria este cu aproximativ 7% mai mare față de generația anterioară. Mai exact acum Mate 50 Pro vine cu o baterie de 4700 mAh, capabilă să se încarce la 66W de la 0 la 100% în doar 42 minute. Suportă și încărcare wireless la 50W, în condițiile în care sunt telefoane care nu se încarcă nici pe fir la 50W.

Preț și disponibilitate

Prețul pornește de pe la 6000 lei, și ajunge pe la 6500 lei, în funcție de varianta aleasă. Scump domne, scump, dar cam aici se învârt telefoanele de top. Știu, mulți veți spune: da n-are servicii Google și nici 5G. Adevărat, dar pentru serviciile Google soluții există cu puțină răbdare, așa cum am discutat mai devreme, iar lipsa 5G momentan nu e o tragedie pentru noi.

Huawei Mate 50 Pro poate fi găsit în oferta magazinelor:

Huawei Store5999 lei

eMAG5999 lei

Flanco5999 lei

Păreri Pro și Contra

Pro:

  • design premium
  • vine echipat cu potentul procesor Snapdragon 8+ Gen 1
  • ecran luminos
  • sunet fin
  • încărcare la 66W
  • încărcare wireless la 50W
  • camera extrem de ofertantă

Contra:

  • nu are 5G
  • este un aspirator de amprente

Verdict Gadget-Review.ro

Design - 9.1
Display - 9
Hardware - 9.6
Autonomie - 9.4
Camera - 9.8
Sunet - 9.1

9.3

O alegere premium

Ce a încercat HUAWEI să facă de fapt, a fost să pluseze acolo unde a putut, ca să suplinească aceste minusuri. Prin urmare Mate 50 Pro este un camera phone, echipat cu cel mai potent procesor din piață, beneficiază de încărcare wireless la 50W, un ecran superb și sonorizare grozavă. Nu este perfect, dar pentru câte restricții au, eu zic că HUAWEI a făcut o treabă bună aici.

Verifică disponibilitatea
User Rating: 4.48 ( 2 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.