Acasă » Ne-am jucat cu » 3 Gadgeturi cool pentru birou + GIVEAWAY

3 Gadgeturi cool pentru birou + GIVEAWAY

Avem un nou episod din seria Gadgeturi Cool sub 25$ + GIVEAWAY. De data aceasta ți-am pregătit 3 gadgeturi de birou, în ton cu vara și o surpriză. Așadar, iată despre ce este vorba:

1. Primul produs din lista noastră este pentru cei ce lucrează în birouri mari, alături de alți colegi, ce nu se împacă prea bine cu aerul condiționat. Nu este vina nimănui în astfel de situații, însă și pentru cei suferinzi de căldură, cu siguranță este tare greu să-și desfășoare activitatea în condițiile în care confortul le este afectat. Recunosc cinstit eu mă regăsesc în cea de-a doua categorie, iar soluția mea pentru astfel de situații este destul de eficientă. Este vorba despre un mini ventilator de birou cu USB, destul de ieftin, mai puțin de 6$, ce își face treaba destul de bine. Are o putere de 2,5W, este ușor, este mic și compact, astfel că își găsește rapid locul pe birou, fără să încurce în vreun fel.

ventilator

2. Și dacă tot ne gândim la confortul nostru pe timpul verii, cum am mai putea să ne răcorim la birou? Evident cu o băutură rece alături. Și pentru ca băutura să se mențină rece pentru o perioadă cât mai mare de timp, îți propun un gadget care se pricepe la acest aspect. Este vorba de mini frigiderul de birou cu conectare USB. Da cineva s-a gândit și la treaba asta. Frigiderul este potrivit pentru doze micuțe și este capabil să le mențină reci datorită coolerului ce se află în partea inferioară. Prețul device-ului este de 108 lei, iar dimensiunile sale micuțe îl fac ideal pentru a-l ține pe birou, conectat la PC pe durata verii.

mini-frigider

3. Pentru ultimul loc am ales un produs cool, nu este tocmai un gadget, însă consider că este potrivit pentru birou. Este vorba despre o hartă răzuibilă, ce te va ajuta să îți amintești de vacanțele petrecute în diferite colțuri ale lumii și totodată te va face să visezi la noi destinații interesante. Harta este acoperită cu o foiță subțire de aur, pe care o îndepărtezi cu ajutorul unei monede. Ideea este să răzui doar țara pe care ai reușit să o vizitezi. În felul acesta, e posibil ca peste câțiva ani să constați că ai reușit să bifezi destul de multe destinații din lumea întreagă. Eu una asta îmi doresc, să colind lumea toată și să adun cât mai multe amintiri și experiențe de vis.

harta răzuibilă

GIVEAWAY!!!

Update 10.08.2017:

Câștigătorul concursului ce are ca premiu Minifrigiderul de birou cu USB este Cătălin Voicilă. Felicitări! – vezi extragerea!

Vom oferi mini frigierul cu conectare USB în cadrul unui nou concurs. Ai 2 pași simpli de urmat pentru a intra în tragerea la sorți, ce va avea loc pe data de 10 august:
1. Asigură-te că ești abonat la canalul de YouTube Gadget-Review.ro

2. Lasă un comentariu în secțiunea de mai jos(nu pe YouTube), în care să îmi spui ce alt device cool ar mai fi meritat să îl adăugăm pe lista cu „Gadgeturi cool pentru birou”

Concursul se desfășoară în perioada 24 iulie – 10 august.

Termenii și condițiile de participare, le găsești aici.

33 comentarii

  1. hmmm… nu stiu ce sa aleg
    1)bec inteligent cu boxa
    2)drona cu camera <=25$
    3)google home 😀

  2. Gheorghe Cristian Andrei

    Consider ca și acest gadget ar fi trebuit sa apară în videochipul „gadgeturi cool pentru birou” https://teamdeals.ro/lampa-led-pentru-birou-flexibila-cu-functie-tactila/p

  3. Andruseac Dănuț

    Un mini ventilator prin USB care are si ceas !

  4. husa cu care prepari cafea!

  5. Harabagiu Elena

    drona cu camera

  6. drona cu camera

  7. Potolinca Petronela

    Drona cu camera

  8. Ventilatorul de birou e tareeeee !!!!!!

  9. Drona cu camera

  10. Andruseac Nadia

    O boxa cu bluetooth si radio fm

  11. Un mouse pad cu leduri

  12. Istrate andrei

    Salutare, un gadget util pentru birou și la un preț destul de mic ar fi un umidificator pe usb.

  13. Oprisan Zoltan

    O boxa cu bluetooth si radio fm

  14. Bretan Cristian

    Un gadget pe care îl putem lua și în vacanță cu noi, ar fi o boxă bluetooth.

  15. Cibotariu Daniel

    O lampa de birou cu picior telescopic.

  16. Uite un gaget complementar ,, powercube” în ajutorul celorlalte pe care îl poti cumpara din romania.Cauta pe google.

  17. Alexandra-Elena Neagu

    Suport de cana pe usb care sa mentina bautura calda sau rece, dupa nevoie 🙂

  18. lupu anca gabriela

    Un stilou care se incarca rapid, usor. Mereu mi se termina cerneala foarte repede

  19. Un gadget cool ar fi un docking station pentru telefon.

  20. bec inteligent

  21. Casti wireless bluetooth

  22. glodeanu-carata catalina

    un servet de sters transpiratia de pe mana cu care folosesti mouse-ul (daca exista)

  23. Pintea Constantin

    Cooler bag cu boxe

  24. Cristian Murgulet

    Mini-telescop pentru telefon

  25. Cătălin Voicila

    Un set aromaterapie-usb pentru a fi zen la birou :))

  26. Chirita Marian Cristian

    Un cub care sa iti arate ceasul si data

  27. Gavriloi Adina

    Mouse pad cu leduri.

  28. Cimpean Adrian

    Nu stiu daca este un gadget dar aceasta priza compacta cu USB si se pot folosii 5 feluri de acumulatori.
    http://www.gearbest.com/robot-vacuum-accessories/pp_686925.html

  29. Chelu Georgiana Rodica

    O dronă pentru un pic de amuzament in pauza.

  30. asistent intelligent ca google home

  31. Mihaela Dana Marinescu

    Cana de apa pentru birou (bun pe căldura aceasta). https://www.smuff.ro/2017/02/13/H2O-Smart-Mug-Hidratarea-pe-primul-loc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *