Walcar – Mijlocul de transport de dimensiunea unui laptop

WalkCar

O nouă ”jucărie” a fost inventată de japonezi, este vorba de un skateboard absolut genial. Poartă numele de ”WalkCar” și este atât de mic, că încape într-o geantă. Ca să îți faci o idee mai exactă, are dimensiunile unui laptop și se mișcă destul de asemănător cu un Segway. E drept e nevoie de echilibru pentru a putea manevra un asemenea gadget, dar cu puțină răbdare și ceva exercițiu, s-ar putea să îți placă să pleci dimineața la serviciu cu un asemenea mijloc de transport. Plus de alta ai evita aglomerația din trafic și ai scăpa de nervi.

WalkCar este realizat din aluminiu, cu 4 roți motorizate, alimentate de baterii LitiuIon. Deocamdată nu sunt informații referitoare la autonomia mijlocului de tranport, însă cu siguranță vor apărea cât de curând.

“Ideea mi-a venit dupa ce m-am gandit ce fel de gadget as putae folosi pentru transport, pe care sa il pot purta totodata mereu cu mine, intr-o geanta. Un prieten mi-a cerut sa-i fac un asemenea transportor”, spune Kuniako Saito, inventatorul WalkCar.

Ceea ce mi s-a părut incredibil la acest dispozitiv este faptul că are puterea chiar de a urca pantele înclinate, ocolește ușor obstacolele și are puterea chiar de a împinge un cărucior cu rotile. WalkCar va fi disponibil pe piață abia anul viitor, în primăvară. Există posibilitatea plasării de precomenzi pentru skate-ul electric, pentru suma de 733 euro.

Ce zici tu te-ai deplasa cu un asemenea mijloc de transport?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.