Telefoanele Huawei Pura 70 disponibile în România la precomandă – Preț și disponibilitate!

HUAWEI Pura 70 este noua serie de telefoane care înlocuiește de anul acesta telefoanele din gama Huawei P sau mai degrabă putem spune că este dovada că Huawei încă are un cuvânt de spus în ceea ce privește nișa de smartphone-uri.

După tot teasing-ul din ultima perioadă cu aceste telefoane, legat de rezistență și camera lor, iată că acestea au ajuns și în România. Seria conține 3 telefoane: HUAWEI Pura 70, HUAWEI Pura 70 Pro și vârful de gamă HUAWEI Pura 70 Ultra care vine cu ceva ce nu ne e dat să vedem prea des pe un telefon, are o cameră retractabilă, iar producătorul susține că va rezista foarte bine în timp, ba chiar susține că dacă pui presiune pe camera retractabilă, aceasta nu va păți nimic. Cât este și de util acest artificiu, vom afla la teste.

Până ună alta iată pe scurt și câteva cifre. HUAWEI Pura 70 Ultra vine cu un ecran LTPO OLED de 6.8 inch, FHD+, de 120Hz, acoperit cu sticlă Kunlun. Certificarea IP68 este și ea prezentă. Telefonul vine cu o baterie de 5200 mAh, se încarcă la 100W pe fir, la 20W wireless, iar pentru încărcare reversibilă, la 18W.

Ansamblul principal de camere include 3 senzori: unul wide are 50 mp, cu obiectiv retractabil, unul telephoto de 50 mp, cu 3.5 x optical zoom și un senzor ultra-wide de 40 mp.

Conceptul Pura reprezintă o provocare la adresa limitărilor din prezent la nivel de imagistică pe mobil și își propune să ofere o experiență de fotografie greu de egalat.

Chiar și pe parte de design HUAWEI inovează, căci de data aceasta abordează un stil cu totul nou, ce face ca aceste telefoane să fie inconfundabile.

Telefoanele din seria HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România, la următoarele prețuri:

HUAWEI Pura 70 Ultra 16GB + 512GB

HUAWEI Pura 70 Pro 12GB + 512GB

HUAWEI Pura 70 12GB + 256GB 

Pentru comenzile plasate în perioada 2-21 mai 2024 pe HUAWEI Store, utilizatorii beneficiază de un pachet promoțional compus din două produse HUAWEI:

1. Pachet cu căști HUAWEI FreeBuds Pro 3 – se primesc automat la achiziționarea oricărui telefon din Seria HUAWEI Pura 70.

2. Poți obține un voucher de reducere pentru smartwatch-ul HUAWEi Watch GT3 în valoare de 499 lei. Tot ce trebuie să faci este să adaugi ceasul în coș și să aplici codul de reducere, cod care se regăsește în pagina dedicată HUAWEI Pura 70 Series.

Ce aduc nou și cât sunt de fiabile noile telefoane, rămâne să vedem cât de curând când le vom și testa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.