Samsung Galaxy S24, S24 Plus și S24 Ultra – Ai, Ai, Ai

Samsung Galaxy S24

Samsung a lansat noua serie de telefoane Samsung Galaxy S24 și am avut un prim contact cu cele trei telefoane: Samsung Galaxy S24, Galaxy S24 Plus și Galaxy S24 Ultra.

Anul acesta a început în forță pentru multe branduri. Dacă de obicei Samsung lansa seria de telefoane S în luna februarie, în apropiere de MWC Barcelona, iată că anul acesta au devansat data lansării cu aproximativ o lună.

Și iată care sunt noutățile!

Pe parte de design, nu se observă mari modificări, telefoanele seamănă extrem de mult cu seria precedentă. Doar că acum dispar curburile ecranului. Așadar avem mai multe linii drepte, ce fac ca telefoanele să se simtă mai bine în mână.

Display-ul este acum Gorilla Glass Armor, cu ramă din titan. Procesorul pe Galaxy S24 și S24 Plus este un Exynos 2400 pe 4 nm, iar pe Galaxy S24 Ultra avem potentul Snapdragon 8, Gen 3 pe 4 nm. Pe vârful de gamă avem acum doar modele cu 12 GB de RAM.

Interesant la noua generație Galaxy S, este faptul că vine cu cu multe noutăți pe bază de AI. Am testat funcția care îți permite să decupezi subiectul din imagine, să îl muți și să îl redimensionezi, iar locul de unde este mutat subiectul, se umple cu informație destul de corect din ce am văzut. Bine e adevărat, nici nu a fost un background cu multe elemente. Acolo ar fi adevărata provocare. Durează destul de mult procesarea imaginii, după cum se vede și în clipul de mai jos, dar cred că se va remedia acest aspect ușor, ușor.

@gadgetreviewro

Samsung Galaxy S24 Ultra – uite ce tare e functia asta de editare a fotografiilor cu AI! #samsungunpacked #samsunggalaxys24ultra #galaxy #s24ultra #samsung #tech #ai #samsungai #samsunggalaxy #tecj #technology #techgirl #samsunggalaxys24 #samsunggalaxys24plus #galaxy #galaxys24plus #CapCut

♬ original sound – gadget-review.ro

Tot în zona de AI, S24 poate fi folosit acum ca și translator live, făcând cam tot ceea ce fac traducătoarele dedicate din piață, (ex.Vasco). Mai mult, telefoanele pot fi folosite chiar și pentru traducerea discuțiilor telefonice din câte am înțeles.

@gadgetreviewro

Samsung Galaxy S24 Ultra – functia asta te va ajuta in orice colt al lumii! #samsung #samsunggalaxys24 #samsunggalaxys24ultra #galaxys24ultra #s24ultra #samsunggalaxy #samsunggalaxys24 #samsunggalaxys24plus #galaxys24 #galaxys24plus #tech #technology #techgirl #s24ultra #s24plus #s24 #samsunggalaxy #samsungai

♬ FEEL THE GROOVE – Queens Road, Fabian Graetz

Tot în zona de AI, cele 3 telefoane de la Samsung pot face rezumatul unui text în doar câteva clipe, ba chiar pot face și minuta unei ședințe.

Opțiunea Circle to search îți permite acum să identifici elemente nu doar din fotografii, cât și din video. Așadar, dacă ți-a plăcut o geantă din ținuta unui influencer și vrei să afli unde o poți găsi, cu opțiunea aceasta lucrurile devin mult mai simple.

Camera

În ceea ce privește camera foto, și aici sunt mici schimbări: senzorul periscope de 10 MP este acum înlocuit cu unul de 50 MP, cu f/3.4, OIS, cu zoom optic 5x. În rest avem aceeași senzori, ca și pe generația anterioară: cel wide de 200 MP, f/1.7, cel telephoto de 10 MP, cu f/2.4 și cel ultrawide de 12 MP, cu f/2.2.

Pe parte de filmare, acum telefonul filmează 8K la 30 fps cu zoom 5x și 4k la 120 p.

Încărcarea este aceeași ca și pe generația anterioară, 45W, dar așa cum bine știm de la generațiile anterioare, încărcătorul trebuie achiziționat separat. Încărcarea wireless este și ea prezentă, bineînțeles tot la 15W. Prezent și reverse wireless charging.

Preț și disponibilitate

Galaxy AI până în 2025

Inițial s-a tot discutat despre faptul că Galaxy AI v-a veni în curând și pe Samsung Galaxy S23 Ultra, însă gratuitatea acestui univers de opțiuni interesante se pare că ar fi doar până la finalul lui 2025, când cei care vor fi cuceriți de funcțiile AI, vor fi nevoiți să bage mâna în buzunar pentru a plăti un abonament lunar. În caz contrar utilizatorii se vor bucura doar de acele funcții cu AI, care pot fi procesate pe telefon, folosindu-se de capabilitățile chipsetului Snapdragon 8 Gen 3.

”Funcțiile Galaxy AI vor fi oferite gratuit până la sfârșitul anului 2025 pe dispozitivele Samsung Galaxy acceptate. Se pot aplica termeni diferiți pentru funcțiile AI furnizate de terți.”

Deocamdată lucrurile nu sunt foarte clare, căci producătorul lasă oarecum lucrurile ambigue. Totuși cred că se tatonează cumva această idee, pentru a vedea ce reacții provoacă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.