Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G și Galaxy Watch3 – Primele impresii

Evenimentul Galaxy Unpacked organizat de Samsung la începutul acestei luni a venit cu lansarea unui întreg portofoliu de produse: seria de telefoane Galaxy Note, tabletele Galaxy Tab S7 și Tab S7 Plus, noul smartwatch Galaxy Watch3, Galaxy Z Fold 2 și căștile Galaxy Buds Live. De toate pentru toți. Noi tocmai am primit în teste prin programul Orange Smartphone Tester, vârful de gamă al seriei Note, și anume cel mai așteptat telefon de la Samsung, Galaxy Note 20 Ultra, care a venit împreună cu smartwatch-ul Galaxy Watch3. Urmează să testăm cele două produse în următoarele 3 săptămâni, așa că dacă aveți curiozități legate de ele, dați-ne de veste în comentarii sau pe rețelele de socializare și vă vom răspunde în cel mai scurt timp cu putință. Deocamdată, hai să vă spun care sunt primele impresii despre cele două device-uri.

Samsung Galaxy 20 Ultra 5G

Și voi începe cu vârful de gamă, Galaxy Note 20 Ultra 5G care vine cu tot ce are mai bun de oferit Samsung la momentul actual. Cu același design emblematic, de o eleganță aparte, întocmai cum ne-a obișnuit Samsung de-a lungul timpului, noul flagship al sud-coreenilor este pur și simplu spectaculos. Însă nu este un telefon pentru oricine și nu fac referire la preț când spun asta. Mă refer la faptul că Note 20 Ultra este un telefon de dimensiuni generoase, pe care eu îl văd potrivit mai degrabă pentru oamenii de business sau pentru cei care își doresc să editeze rapid, și au nevoie de un device puternic, cu un “monstru” de cameră și un stylus mai precis ca oricând, care să le permită să fie cât mai productivi.

Pare că împrumută elemente și din design-ul lui Galaxy S20 Ultra, iar aici mă refer la dispoziția camerelor. În realitate am găsit un ansamblu de camere bine ieșit în relief, care găzduiește cei trei senzori: unul wide de 108 MP, f/1.8, unul periscop telephot de 12 MP, f/3.0, cu zoom optic 5x și zoom hybrid 50x și unul ultrawide de 12 MP, f/2.2 . Filmează 8K la 24 fps, 4k la 60 fps și 720p la 960 fps. Sunt curioasă cât de bine se descurcă în comparație cu Huawei P40 Pro, daily driverul meu, care până acum mi s-a părut a fi imbatabil la acest capitol. În zilele următoare îl voi pune serios la treabă și voi veni cu cadre comparative în materialele viitoare.

Cu un ecran de 6,9 inch, Quad HD+, aspect ratio 19,3:9, curbat, margini aproape inexistente și o rată de refresh de 120Hz, noul telefon vine cu butoanele fizice mutate pe partea dreaptă de această dată, iar S-Pen-ul pentru prima dată își găsește locul pe partea stângă. Sub ecran este integrat senzorul de amprentă ultrasonic. De această dată ecranul și spatele sunt protejate cu Gorilla Glass Victus, o sticlă mată, care se laudă că ar fi mult mai rezistentă la șocuri și zgârieturi și nu ar atrage amprentele. Dacă în privința ecranului poți sta liniștit fiindcă vine și cu folie aplicată din fabrică, în ceea ce priveșțte spatele, îți pot spune că sticla mată conferă o senzație foarte plăcută la atingere, este mai puțin alunecos și totodată amprentele sunt mai puțin vizibile față de modelele cu sticlă lucioasă. Ba chiar aș spune că duce senzația de premium la un alt nivel.

La interior, Samsung pune ce are mai bun de oferit făcând din Note 20 Ultra instrumentul ideal pentru utilizatorii care au nevoie să îmbine productivitate și puterea. Ca și Galaxy S20 Ultra, și Note 20 Ultra primește același chipset Exynos 990 5G, în timp ce modelele din SUA vor fi dotate cu Snapdragon 865+. Procesorul funcționează în tandem cu 12 GB RAM și 128 GB, 256 GB sau 512 GB stocare internă. Eu am la test versiunea de mijloc, cu 256 GB. S-Pen-ul are acum o latență de 9 ms, oferind o experiență de scris similară cu cea a unui creion pe hârtie. Pentru utilizator este foarte relaxantă folosirea stylusului, însă pentru cel de lângă s-ar putea ca în anumite momente să devină deranjant(sunetul poate produce un efect similar cu creta care zgârie tabla).

@gadgetreviewro

Atat de satisfacator…#samsunggalaxynote20ultra #galaxynote20ultra #note20ultra #samsung #note20 #spen #satisfying #tech #technology #techgirl

♬ original sound – gadgetreviewro

Telefonul vine în 3 nuanțe: Mystic Black, Mystic White și Mystic Bronze, cea care apare cam în toate clipurile de prezentare și pe care am primit-o și noi la test. Îmi place foarte tare că este o nuanță fină, un arămiu roze plăcut.

Prețul telefonului este 6381 lei acum la Orange, pentru varianta cu 256 GB spațiu de stocare. Extrem de piperat, dar țineți cont că nu vorbim de un telefon comun, ci de un instrument, după care îți poți desfăsura activitatea fără probleme.

Samsung Galaxy Watch3

Așa cum vă spuneam la început, odată cu Note 20 Ultra a venit și noul smartwatch Galaxy Watch3. Eu am primit varianta de 41mm, foarte potrivită pentru mâna mea, dar el vine și pe dimensiunea de 45 mm, pentru cele care preferă ceasurile oversize sau pentru încheietura unui bărbat. Ceasul este disponibil în aceleași nuanțe ca și Galaxy Note 20 Ultra: Mystic Black, Mystic White și Mystic Bronze, versiunea pe care o avem noi la test. Practic ceasul și telefonul fac duetul ideal.

Galaxy Watch3 îmbină frumusețea unui ceas clasic cu avantajele tehnologiei ce permit utilizatorului să își monitorizeze rutina zilnică, activitatea fizică, dar și starea de sănătate. Vine echipat cu o mulțime de senzori, ce îl ajută să fie cât mai precis în informații și mai mult de atât, este unul dintre primele smartwatch-uri care măsoară tensiunea arterială și realizează EKG-ul utilizatorului.

Arată și se simte ca un ceas de lux. Ecranul de 1,4 inch, cu rezoluție 360 x 360 px este protejat cu Gorilla Glass DX, ce oferă rezistență la zgârieturi. Se încarcă wireless, vine cu certificare IP68, adică este rezistent la apă. Vine cu o mulțime de opțiuni și aplicații. Poate fi customizat de utilizator în funcție de interese.

Prețul acestei “bijuterii”? 2353 lei varianta de 41 mm și 2500 leiversiunea de 45 mm. Mi se pare extrem de scump, dar voi vedea în perioada următoare ce poate să facă și dacă merită să bagi mâna atât de adânc în buzunar pentru a-l achiziționa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.