S-a întors roata…Mă caută Altex să-mi dea un PlayStation 5!

În decembrie vă povesteam  cum m-a lăsat Altex cu ochii în soare când am plasat comanda pentru PS5. După ce mi-au zburat banii din cont, am primit mail-ul prin care mă anunțau că eu de fapt plătisem pentru șansa de a cumpăra consola. Stocul lor era de 660 unități și 7000 de comenzi. Adică mai puțin de o șansă din 10. Drăguț, nu știam de practica aceasta…Good job Altex! 

Bineînțeles că nu m-am numărat printre cei 660 de norocoși, dar am reușit pe 10 decembrie să prind PS5 la eMAG. Fericire maximă. 

E adevărat, că după marea dezamăgire, am primit un mail prin care mi se spunea că voi avea întâietate în momentul în care consola va reveni în stoc. Prin urmare, zilele trecute am fost contactată de cei de la Altex pentru a fi întrebată dacă mai doresc PS5, fiindcă stocul lor a fost reînnoit. I-am anunțat că între timp am reușit să „pun mâna pe consolă”, așa că am zis pas. După 5 luni și dezamăgirea că nici măcar nu m-au anunțat de la bun început pentru ce am plătit… mă îndoiesc că aș mai fi comandat-o de la Altex…Cu toate acestea, sunt convinsă că cei care nu au reușit să își cumpere consola nici până acum și au fost sunați din partea celor de la Altex, au fost super încântați să afle că au posibilitatea să o achiziționeze la un deal bun.

Un comentariu

  1. Daniela… acum ca ai consola este usor sa arunci cu pietre. Posibil sa fi facut o greseala Altex in noiembrie ca nu au anuntat din timp mecanismul. Tot ce au vrut ei, a fost sa ofere sanse egale si celor care nu aveau posibilitatea de a sta cu ochii pe site toata ziua. Cererea fiind atat de mare, evident ca au fost multi nemultumiti. Si cumva au incercat sa „aline” din durere cu un voucher pe care l-au oferit apoi tutoror.
    Un volum mare de nemultumiti ar fi existat si in situatia in care produsul ar fi fost vizibil doar cateva secunde pe site. Sa ne amintim cati nemultumiti au fost si cand a fost disponibil la emag, tot cateva secunde.

    Revenind la situatia de fata, eu cred ca efortul Altex de a te pastra pe o lista de asteptare si de a te suna este de apreciat. Sunt inca multi utilizatori care au vrut sa cumpere in decembrie si care nu au reusit sa faca rost de consola pana in momentul de fata. Cat de incantati crezi ca au fost cand a sunat Altex sa ii intrebe daca mai vor consola?

    Pune-te in situatia in care nu ai fi avut acum consola… Sunt sigur ca ai fi cumparat de la emag cu 4500lei si i-ai fi dat jet lui Altex… Restul… stoc epuizat.

    Inainte sa scrii un articol, ar fi bine sa analizezi situatia din mai multe puncte de vedere. Cred ca stii mai bine cum sta treaba cu jurnalismul daca scrii aici din 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.