Este orașul cu prima șosea solară din lume

prima șosea solară din lume

Un orășel francez tocmai a inaugurat prima șosea solară din lume. Poartă numele de Wattway, are 1 km lungime și este acoperit cu 2880 panouri fotovoltaice. Energia captată se dorește a fi folosită pentru iluminatul stradal al regiunii Tourouvre-au-Perche din Normandia.

Proiectul a fost dezvoltat de compania Colas, în decursul a 5 ani de zile și a costat 5,2 milioane de dolari. Panourile au fost acoperite cu o rășină specială, cu straturi subțiri din silicon, pentru a susține un trafic intens cu autovehicule de mare tonaj.

Partea proastă este că alegerea regiunii pentru implementarea noului proiect, nu este cea mai inspirată și asta datorită faptului că Normandia nu este tocmai o regiune însorită. Locuitorii se bucură doar de 44 de zile pe an, de soarele ce strălucește cu putere.

Ministrul de Ecologie al Franței, Segolene Royal, a declarat la inaugurare, că și-ar dori ca noul sistem să fie implementat pe cât mai multe porțiuni de autostradă din Franța. Potrivit estimărilor, 1000 de km de drumuri solare ar putea asigura energia electrică pentru cel puțin 5 milioane de persoane, adică 8% din populația Franței.

prima șosea solară din lume

Desigur asta în cazul în care Colas, compania cu care s-a lucrat pentru acest proiect, va reuși să găsească o formă de a diminua costurile. Conform experților, un asemenea drum ar fi de 13 ori mai scump decât utilizarea unor panouri solare obișnuite pentru a genera o cantitate similară de energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.