S-a inventat brățara care te trezește prin șocuri electrice

Pavlok-Fitness-Band

Gata cu amânarea alarmei dimineața! Mulți dintre noi ne confruntăm adesea cu problema trezitului dimineața și de multe ori alegem să prelungim somnul uneori chiar cu riscul de a nu mai ajunge la timp la servici sau la școală.

Cu ajutorul dispozitivului Pavlok situația s-ar putea schimba radical. Pavlok este o brățară inteligentă, care se conectează la telefon prin intermediul unei aplicații de mobil. Noutatea cu care vine această brățară constă în modalitatea cu care ajută utilizatorul să se trezească.

Mai exact, dispozitivul poate aplica chiar și șocuri electrice celor mai somnoroși(asta în loc de alarmă), astfel încât oricât de profund ar dormi, trezirea bruscă rămâne singura opțiune. Aplicația permite setarea intensității șocurilor, iar treapta cea mai mică pornește de la vibrații.

Desigur, pentru cei foarte somnoroși, s-ar putea ca vibrațiile să nu aibă nici un efect, astfel că șocurile electrice pot fi chiar binevenite.

Dezvoltatorul conceptului se numește Maneesh Sethi, un blogger ce și-a dorit să scape de dependența rețelelor de socializare și să lucreze în mod productiv. Astfel în 2012 acesta angaja o tânără care trebuia să îl plesnească de fiecare dată când accesa pagina de Facebook.

Brățara poate fi utilizată atât pentru a te trezi dimineața, cât și pentru birou, pentru a-ți seta un anumit timp pe care să îl aloci anumitor sarcini, astfel încât să nu te defocusezi cu nimic altceva. Mai departe de mica tortură pentru cei somnoroși, brățara poate produce chiar și sunete, oferindu-ți libertatea de a alege modalitatea de a o folosi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.