Dacă parcurile fotovoltaice amenajate la sol înmagazinează energia în funcție de zilele senine, iată că Uniunea Europeană plănuiește să treacă la next level în ceea ce privește investițiile în energia regenerabilă. În ce ar consta asta? În amplasarea de panouri fotovoltaice pe orbita Pământului, astfel încât factorii climatici să nu mai fie o problemă.
Practic eficiența panourilor fotovoltaice ar crește extrem de mult, având în vedere că acestea ar beneficia doar de zile senine. Mai mult de atât, panourile amplasate pe orbita pământului expuse în permanență la soare, ar ajunge la o producție de energie de câteva ori mai mare comparativ cu o instalație similară montată la sol. Principalul avantaj al unei astfel de instalații ar fi continuitatea. Evident transferul energiei generate nu ar fi la fel de simplu, căci noile instalații ar urma să folosească transmițătoare cu microunde, canalizând energia spre receptoarele aflate la sol.
Avantajele unui sistem de genul aceasta, ar fi acelea că microundele nu ar fi blocate de cerul înnorat, ba mai mult, ele ar putea fi recepționate chiar și pe timpul nopții, în măsura în care panourile solare sunt expuse către soare.
„Va rămâne la latitudinea Europei, ESA și statelor sale membre să depășească nivelul tehnologiei pentru a rezolva una dintre cele mai presante probleme pentru oamenii de pe Pământ din această generație”, a declarat Josef Aschbacher, directorul general al Agenției Spațiale Europene, o organizație interguvernamentală la care au aderat 22 dintre statele membre UE.