Producătorul corean Samsung ne-a obișnuit cu lansarea anuală a unui nou smartphone din seria Galaxy, iar anul 2014 nu face o excepție. Mai mult de atât, a început cu o serie de speculații în ceea ce privește data lansării, însă cea mai credibilă variantă este aceea ca mult așteptatul gadget să fie lansat pe data de 24 februarie la Barcelona, în cadrul târgului „Mobile World Congress”. Este drept compania nu a declarat în mod oficial că va lansa terminalul în cadrul acestui eveniment, ci doar că va fi un eveniment de prezentare, însă dacă ne uităm atent pe invitație putem remarca cu ușurință faptul că cifra 5 apare de 2 ori, ceea ce sugerează destul de clar faptul că ar fi vorba de lansarea gadgetului.
Samsung Galaxy S5 este unul dintre cele mai așteptate gadgeturi ale acestui an, iar faptul că Samsung ne-a obișnuit cu smartphone-uri cu caracteristici tot mai complexe, inevitabil și așteptările utilizatorilor sunt extrem de mari. Rămâne de văzut dacă Samsung Galaxy S5 va fi smartphone-ul anului. De asemeni ne putem aștepta ca în cadrul galei să se lanseze și o nouă versiune a smartwatch-ului Galaxy Gear. Oare cu ce ne va mai surprinde anul acesta gigantul corean?