Acasă » Stiri » HTC U Ultra la MWC Barcelona – un smartphone ce concurează cu iPhone 7 la preț

HTC U Ultra la MWC Barcelona – un smartphone ce concurează cu iPhone 7 la preț

La târgul de tehnologie din Barcelona ne-am oprit și la standul celor de la HTC, unde am putut testa phabletul HTC U Ultra, un device lansat la începutul acestui an.

htc-u-ultra

HTC U Ultra este vârf de gamă și vine cu un design elegant, din sticlă. Ce trebuie să știi este că terminalul mobil vine și într-o ediție cu ecran acoperit de cristal safir, pe care însă nu au adus-o și la MWC din păcate. Se pare că versiunea aceasta va apărea pe piață pe la jumătatea lui 2017. HTC U Ultra împrumută design-ul cu două ecrane, folosit de LG V10 și LG V20. Ecranul principal de 5,7 inch este Quad HD(1566 x 1440 pixeli), iar cel secundar este de 2,05 inch și are o rezoluție de 160 x 1040 pixeli. Ecranul secundar se află în dreptul camerei frontale și permite adăugarea de scurtături către aplicațiile preferate. De aici se pot vizualiza contacte, datele despre vreme, informații despre calendar, se poate activa muzica și asta fără să schimbi nimic din ecranul principal.

Flagshipul vine dotat cu un procesor Snapdragon 821 tactat la o frecvență de 2,15 GHz, cu 4 GB de RAM, și 64 GB sau 128 GB de memorie internă, ce poate fi suplimentată printr-un card MicroSD.

Dacă în mod normal camera principală este cea mai performantă, în cazul lui HTC U Ultra, lucrurile stau puțin diferit, camera foto principală este de 12 MP, cu o deschidere focală f/1.8 și autofocalizare laser, iar cea secundară este de 16 MP, și folosește modul Ultra Pixel. Ambele sunt capabile să realizeze fotografii destul de bune.

HTC U Ultra vine fără port pentru căști, la fel ca iPhone 7 și Moto Z. Are un acumulator de 3000 mAh, ce asigură o autonomie de până la 26 de ore de convorbiri și până la 13 zile în modul standby și vine cu încărcător Quick Charge 3.0, ca și Sony Xperia XZ Premium.

Telefonul urmează să intre pe piață începând cu luna martie și va avea un preț de aproximativ 749 $, adică se va situa cam pe același nivel cu iPhone 7 sau Galaxy S7 Edge din acest punct de vedere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.