În 2017 lansare lui Samsung Galaxy S8 va fi amânată, iar prețul de lansare va fi unul surprinzător.
Dacă în ultimii ani, lansarea smartphone-urilor din seria Galaxy S avea loc undeva prin februarie, se pare că în 2017, producătorul intenționează să modifice acest obicei. Potrivit zvonurilor, data de lansare pentru Galaxy S8 va fi amânată pentru luna aprilie, iar lansarea va avea loc în cadrul unui eveniment organizat special la New York. Foarte posibil ca această întârziere să se datoreze și evenimentului neplăcut de anul acesta cu Galaxy Note 7. Pierderile au fost uriașe. Probabil sud-coreeni vor să se asigure că în cazul noului device, lucrurile vor sta ok.
Modificarea datei de lansare a smartphone-ului vine la pachet cu încă o veste proastă, și anume prețul de lansare. Potrivit celor de la phonearena, se pare că pentru noul Galaxy S8, utilizatorii vor scoate din buzunar cu aproximativ 15-20% mai mult, decât au scos la lansarea lui Galaxy S7. Motivul principal al acestei creșteri ar fi integrarea inteligenței artificiale în sistemul noului flagship, ce ar duce la creșterea costurilor de producție.
Se pare că Samsung vrea să dea lovitura cu noul terminal mobil, iar S8 are toate șansele să se încadreze între cele mai scumpe smartphone-uri de pe piață.
Ca și idee, un Samsung Galaxy S7 Edge a pornit cu un preț de lansare de 799$, ceea ce ar însemna ca prețul lui S8 Edge, să fie undeva la 960$. Prețul pare extrem de mare, dar sunt convinsă că mulți vor face efortul acesta.