Părinţii unei eleve de 14 ani s-au trezit că au de plătit o factură uriaşă la compania de telefonie mobilă, pentru că fiica lor a postat tot timpul poze pe Facebook, din vacanţa în Statele Unite.
Factura de 3800 de lire sterline i-a revoltat pe părinţii fetei, ce consideră că firma de telefonie mobilă trebuia să anunţe la depăşirea sumei de 50 de lire. Drept răspune cei de la compania de telefonie mobilă susţin că eleva a fost anunţată că nu mai poate trimite SMS-uri şi nici nu mai poate da telefoane pentru că a ajuns la suma de 320 de lire. Deoarece serviciul de internet nu a fost blocat, fata a continuat să îl folosească, astfel că s-a ajuns la factura revoltătoare, factură la care compania de telefonie mobilă nu doreşte să renunţe sub nici o formă.