Acasă » Stiri » Conceptul iPhone 7 cu jet de aer pentru atenuarea căderii

Conceptul iPhone 7 cu jet de aer pentru atenuarea căderii

Ne plac smartphone-urile, cu cât sunt mai bine dotate cu atât mai bine. Și prețurile lor sunt pe măsură, însă aspectul neplăcut este acela că aloci o sumă de câteva mii de lei pe un terminal mobil și riști să se facă țăndări la prima cădere.

iPhone 7 jet de aer

Astfel că, pornind de la această nemulțumire, companiile producătoare de asemenea device-uri au tot lucrat de-a lungul timpului pentru găsirea unei soluții în acest sens: display-uri mai bune, materiale mult mai calitative. Cu toate acestea problema nu a fost rezolvată în totalitate.

Și totuși există tot felul de idei și viziuni interesante, pentru rezolvarea acestui aspect.

Conceptul iPhone 7 dezvăluie o idee inovatoare, ce ar putea fi salvarea telefonului tău în cazul în care ți-a scăpat din mână. Este vorba despre un jet de aer, ce ar asigura o aterizare lină a terminalului mobil pe o suprafață dură.

La o primă vedere iPhone 7 nu pare prea diferit față de iPhone 6S, dar la o privire mai atentă, vei putea observa niște mici găuri situate în fiecare colț al telefonului. În momentul în care se detectează căderea, jetul de aer intră în acțiune, atenuând căderea liberă a telefonului. Ideea este absolut genială, dar cu siguranță nu va fi ușor de implementat dacă se va lua în calcul în viitorul apropiat.

Cu toate acestea sunt tot mai convinsă că soluția pentru rezolvarea acestei probleme este tot mai aproape de a se concretiza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.