Imprimantele multifuncționale, eroine tăcute ce fac treabă la birou, au devenit în ultimii ani prezențe constante și acasă. Fie că lucrezi de la domiciliu, fie că printezi des documente sau adori să faci fotografii pe care să le împarți prietenilor, imprimanta este acel gadget care ne face existența mai simplă și mai frumoasă.
Atunci când asociază însă mai multe funcții, realizezi că devine ușor un obiect indispensabil. Îți spunem mai jos care sunt criteriile pe care să le iei în calcul când îți cumperi o imprimantă multifuncțională, dar și ce modele îți recomandăm să alegi.
Ce este o imprimantă multifuncțională?
Cu toții am avut de-a face la un moment dat cu o imprimantă clasică, fie atunci când ne printam proiectele la școală sau licența de la facultate. Însă trebuie să știi că tehnologia a avansat enorm în ultima perioadă, iar imprimantele se supun cu bucurie acestui val, devenind din ce în ce mai performante.
O imprimantă multifuncțională tipărește, dar și copiază, scanează și poate trimite și faxuri, pentru modelele mai avansate. Astfel, acest gadget înlocuiește funcționalitățile unui xerox, ale unui scanner și ale unui fax cu aceeași dedicare dintotdeauna.
De ce să apelezi la un astfel de model complex? În primul rând deoarece, oricât de costisitor ar fi gadgetul pe care îl alegi, tot se va dovedi mai rentabil decât toate aparatele de mai sus, achiziționate separat. Pe de altă parte, o imprimantă multifuncțională te ajută să economisești și timp, și spațiu, perfecționând astfel o alegere care, așa cum ți-am promis, îți va simplifica enorm viața.
Întrebarea care contează: inkjet sau laser?
Cele mai răspândite două modele de imprimantă multifuncțională ale momentului sunt cele tip inkjet sau laser. Tehnologia de imprimare diferă, prețurile la fel, dar ceea ce contează în alegere ar trebui să fie nevoile tale, mai ales că imprimanta este totuși o achiziție pe termen lung.
Imprimantele cu laser sunt cele mai performante de pe piață, iar competența lor se traduce și într-un preț pe măsură. Dacă ai multe documente de printat, scanat sau copiat sau dacă faci achiziția pentru un birou, este alegerea cea mai potrivită. Astfel, acest gadget poate tipări peste 2000 de pagini pornind de la un singur cartuș, iar capacitatea de stocare poate ajunge și la 250 de coli.
De partea cealaltă, imprimanta tip inkjet nu prezintă aceeași eficiență, dar are un preț mai bun și o rezoluție color superioară, putând accepta și hârtie fotografică. Dat fiind faptul că e mai rentabilă din punct de vedere economic și că ocupă mai puțin spațiu, reprezintă soluția ideală dacă ești în căutarea unei imprimante pentru propriul cămin.
Alte tipuri de imprimante prezente pe piață sunt cea matriceală, cea foto sau plotterul de format mare, specializat în fotografii de dimensiuni superioare.
Cum alegi imprimanta multifuncțională? Criterii care fac diferența
O imprimantă multifuncțională este, până la urmă, un angajament pe termen lung. Tocmai de aceea, e bine să faci o alegere perfect motivată: iată care sunt criteriile pe care ți le propunem la Gadget Review.
Calitate asociată pentru toate funcțiile. Atunci când alegi o imprimantă multifuncțională, nu verifica doar funcțiile sale de bază. Asigură-te că e la fel de competentă și atunci când o folosești pe post de scanner sau fax.
Caracteristicile tipăririi. Nu toate imprimantele multifuncționale tipăresc la fel, așa că e musai să fii atent la anumite caracteristici. Iată de ce să ții cont!
Viteza de imprimare. Măsurat în pagini pe minut, acest criteriu este necesar mai ales dacă faci achiziția pentru un birou supraaglomerat cu documentație ce trebuie imprimată, scanată, copiată.
Formatul de imprimare este în general disponibil pe foi de tip A4, A3 și A5, însă unele modele de gadgeturi pot tipări și dimensiuni mai mici. Din nou, ține cont de necesitățile tale înainte de a face alegerea.
Culoarea. În general, te sfătuim să alegi imprimante care pot printa și color, chiar dacă baza activității tale o reprezintă documentele alb-negru. Singura excepție o reprezintă imprimantele multifuncționale cu laser, care sunt mult mai rentabile atunci când prezintă doar cartuș alb-negru.
Hârtia. Tipul de hârtie folosit de către o imprimantă multifuncțională este exprimat prin formula grame per metru pătrat, putând exista hârtie mai groasă (rezistentă) sau mai subțire (mai ieftină). De ce este important să fii la curent cu acest criteriu? Deoarece alegând constant un tip de hârtie nepotrivit poți duce la uzura produsului sau la blocarea rolelor.
Rezoluția. Cu cât o imagine este mai clară și mai limpede, cu atât rezoluția va fi superioară. Acest aspect e de luat în calcul mai ales dacă printezi des fotografii sau imagini color.
Volumul lunar de tipărire. Când folosești imprimanta multifuncțională acasă nu te interesează neapărat acest criteriu. Dar dacă o cumperi pentru la birou, unde te confrunți cu un flux crescut de activitate, ia în calcul valorile specificate de către producător. Dacă le depășești, imprimanta se va uza mai repede.
Cartușul. O altă funcționalitate care este în general trecută cu vederea, capacitatea cartușului e din nou un aspect esențial pentru cei care tipăresc cu râvnă și spor. Te poți orienta spre un format XL, care te scapă și de câteva sesiuni de shopping, dar e și mai rentabil pe termen lung.
Ce mai poți lua în calcul? Este bine să te asiguri că imprimanta multifuncțională acceptă și cartușe compatibile de la alte branduri. Având o arie extinsă de alegere, poți reduce costurile.
Conectivitatea. Duse sunt vremurile când imprimanta era conectată la un singur calculator. Azi, majoritatea imprimantelor multifuncționale au opțiune de wireless sau se conectează prin USB.
La ce să mai fii atent? La sistemul de operare. Asigură-te că modelul ales este compatibil cu calculatorul tău.
Imprimantele multifuncționale cele mai competente au de asemenea disponibile servicii externe de printing, precum Google Cloud Print sau Apple Air Print, imprimând astfel documente de pe calculatoare aflate în afara rețelei sau de pe dispozitive iOS.
Alte funcții. Dacă vrei să ai cea mai tare imprimantă multifuncțională, uite ce îți mai pune la dispoziție piața!
Tipărire automată pe ambele fețe. Vrem cu toții să salvăm mediul, iar această funcție servește cauzei nobile de economisire a hârtiei.
Tăvi separate de printare. Apelând la această funcționalitate, te poți organiza mai bine.
Ecran LCD cu touchscreen. Pentru că suntem, fără urmă de îndoială, în era touchscreen, imprimantele multifuncționale cu aceste caracteristici pot fi manevrate direct, fără să mai fie nevoie să te întorci la calculator.
Cele mai bune imprimante multifuncționale: la shopping de excelență
Am stabilit care sunt criteriile demne de a fi respectate atunci când achiziționezi o imprimantă multifuncțională, să vedem acum și spre ce gadgeturi ar trebui să te orientezi. Iată ce îți recomandăm!
Multifuncțional inkjet color ITS Epson L4160
Una dintre cele mai bune imprimante multifuncționale pentru clienții ocupați, ITS Epson L4160 se remarcă datorită faptului că a eliminat necesitatea cartușelor, înlocuindu-le cu sistem de reumplere cu cerneală pe bază de rezervor cu capacitate foarte mare, asigurând până la trei ani de utilizare. Gadgetul este prevăzut de asemenea cu ecran LCD de 3,7 cm, cititor de carduri SD și funcționalitate de imprimare față-verso. Are și conexiune Wi-Fi, astfel că poți imprima de oriunde și oricum.
Multifuncțional Inkjet Color Epson EcoTank CISS L3110 CISS
Sistemul de reumplere ce minimizează necesitatea de a înlocui cartușele, fără scurgere și fără murdărie, care ne-a impresionat la modelul ITS Epson L4160, este prezent și aici. Ți se garantează trei ani în care poți printa vesel fără să mai pui cartușe noi pe lista de cumpărături și este estimat astfel că realizezi o economie de până la 90% la costurile de imprimare: nu e mai mult decât atrăgător? Imprimanta multifuncțională are echipament 3 în 1, activând pe post de scanner, printer și xerox, fiind atât de ușor de utilizat, încât va fi deplină înțelegere la prima vedere.
Multifuncțional color inkjet Brother DCP-T710W, ADF
Nu degeaba acest multifuncțional poartă numele „brother”: chiar îți va fi precum un frate mai mic dornic să te ajute cu toată eficiența din lume. Poți imprima până la 13000 de pagini mono cu flacoanele de cerneală inițiale, iar funcțiile de scanare și de copiere sunt la fel de impresionante. Cu rezoluție mare de scanare, conexiune USB sau Wi-Fi, dispozitivul se poate conecta la telefon sau la tabletă. Funcția de Alimentator automat de documente și tava spațioasă, cu o capacitate de 150 de coli, completează lista de super beneficii ale acestui gadget.
Multifuncțional inkjet color HP OfficeJet 252 Mobile All-in-One Printer
Încheiem cu Multifuncționalul inkjet color HP OfficeJet 252 Mobile All-in-One Printer, cu care imprimi, scanezi și copiezi de oriunde. Cu conectivitate Wi-Fi, imprimanta multifuncțională e atât de silențioasă, încât nimeni nu va ști că își face treaba în afara ta. Compactă, poate fi transportată fără probleme în mașină sau în rucsac, unul dintre cele mai mari avantaje ale modelului. Acumulatorul oferă timp crescut de activitate, ecranul tactil de 6,7 cm este super simplu de folosit, iar înalta calitate și randamentul imprimărilor satisfac și cele mai exigente gusturi.
Ești gata să treci la multifuncțional? Dacă te-ai hotărât să îți upgradezi echipamentul de acasă sau de la birou sau „poftești” la o imprimantă multifuncțională care să te trimită mai repede în vacanță, ține cont de recomandările noastre! Spor la cumpărături îți urează Gadget Review!