#BeTheTrend Party – evenimentul de lansare oficială a noilor pliabile Galaxy Z Fold 6 și Flip 6, la care au participat și utilizatorii!

Samsung a lansat în mod oficial în România cele mai noi modele de telefoane pliabile: Galaxy Z Fold 6 și Galaxy Z Flip 6, în cadrul unui eveniment grandios, ce a marcat un moment de referință în evoluția tehnologiei, căci a deschis pentru prima dată către publicul larg porțile către universul Team Galaxy. Pentru o seară, evenimentul a strâns laolaltă peste 500 de participanți, fani ai influencerilor din comunitatea Samsung, au avut ocazia să primească o invitație la eveniment printr-un concurs organizat în online. Fani din toată țara: Iași, Cluj, Botoșani sau Timișoara s-au alăturat evenimentului și s-au bucurat de interacțiunea cu influencerii preferați, în timp ce au creat împreună conținut foto și video folosind funcțiile Galaxy Z cu AI.

#BeTheTrend with Galaxy AI

Lansarea locală a noilor pliabile a fost reinterpretată în România sub evenimentul #BeTheTrendParty – prima lansare Samsung care a adus împreună consumatori, ambasadori de brand, influenceri, presă și VIP. Cu invitația de a fi printre primii care testează noile pliabile și de a crea noile trenduri în materie de conținut pentru TikTok, pornind de la inovația Galaxy AI, consumatorii s-au alăturat evenimentului în număr mare și s-au bucurat de întreaga experiență. Aceștia au avut ocazia să descopere alături de influencerii favoriți, cum funcțiile AI inovează modul în care conversează, se exprimă sau creează conținut pentru online. Cinci spații de activare au fost create special pentru a demonstra inovațiile aduse pliabilelor, astfel încât participanții să poată explora potențialul AI cu fiecare poză sau funcție testată.

„Credem că AI-ul va schimba felul în care creăm conținut pentru totdeauna și avem încredere că noile produse vor veni în ajutorul utilizatorilor pentru a le spori creativitatea și a-i ajuta să creeze conținut de calitate superioară. Vedem tot mai mult că smartphone-ul și trendurile pe social media nu pot fi separate, de aceea dezvoltăm tehnologie care să fie fun, ușor de utilizat și adaptată trendurilor pe care creatorii de conținut și consumatorii le creează în digital. Ne-am dorit să ilustrăm toate acestea în evenimentul de lansare a celei de-a 6-a generații de telefoane din seria Galaxy Z, unde Galaxy AI a avut rolul de co-creator de conținut pentru participanți.”, a spus Tiberiu Dobre – Vicepreședinte Samsung Electronics România.

Bringing the future into the present

În cadrul evenimentul #BeTheTrendParty, Bogdan Drăcea și Tiberiu Dobre – Vicepreședinte Samsung Electronics România, au testat live funcționalitățile noilor telefoane pliabile, alături de cinci dintre influencerii Team Galaxy. Aceștia au făcut demonstrații pentru funcțiile Galaxy AI, au interacționat cu fanii lor și au creat, pentru prima dată, conținut foto și video împreună folosind noile telefoane Galaxy Z Fold6 & Z Flip6.

„În fiecare an, ne străduim să ne apropiem de consumatori prin inovații care se aliniază la tendințele și nevoile lor. Prin acest eveniment, ne-am propus să facilităm conexiunea între funcțiile Galaxy AI și multitudinea de contexte în care acestea pot fi puse în practică pentru a ne face viața mai ușoară. Ne-am dorit ca această lansare să reprezinte un moment în care nu doar ambasadorii noștri de brand, ci și utilizatorii direcți care îndrăgesc seria Galaxy Z și își folosesc telefoanele pentru a-și realiza activitățile zilnice mai simplu sau mai intuitiv, pot să creeze conținut și să lanseze trendurile de mâine alături de noi.” declară Simona Panait, Director de Marketing Samsung România și Bulgaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.