Toate produsele de la lansarea seriei Huawei P40

Deși mă așteptam să aflu doar de 3 telefoane la evenimentul de lansare a seriei Huawei P40, am avut surpriza să descoper mult mai multe produse interesante cu care Huawei vrea să acapareze piața. Să le luăm puțin la analizat pe fiecare în parte:

Huawei P40

Este telefonul cel mai ieftin, dar și cel mai sărac în specificații din triada lansată ieri.

Huawei P40  Ei bine, nu-i chiar atât de sărac, el chiar este un telefon de top, dar are câteva minusuri în comparație cu frații lui. Capitolul la care toată seria se va descurca excepțional este camera foto, unde producătorul echipează modelul P40 cu un ansamblu de 3 senzori foto pe spate și unul pe față. Camera triplă de pe spate este compusă dintr-un senzor principal Leica de 50mp de 1/1.28 inch o idee mai mare decât senzorul de la Samsung S20 Ultra. Acest senzor este păstrat pe toate cele 3 modele. În completare, P40 mai sosește cu unul ultra-wide de 16mp și unul tele de 8mp. Telefoanele vin disponibile în 5 culori(alb, auriu, negru, argintiu, albastru) , cea albastră fiind varianta mea preferată.

Restul specificațiilor sunt și ele de top:

  • 175g
  • procesor Kirin 990
  • 8gb RAM
  • 128/256GB spațiu de stocare UFS 3.0
  • baterie de 3800mAh
  • încărcare fast charge la 22.5W prin cablu
  • conectivitate 5G si Wi-Fi 6+
  • certificare IP53 (rezistență la stropi și praf)
  • ecran Oled de 6.1inch, 60Hz, FullHD+ ( 2340 x 1080p)

Elegant, premium, cu o optică excepțională, dar fără încărcare wireless și fără serviciile Google. Cam asta pot spune acum despre Huawei P40, imediat după lansare și fără să îl fi testat.
Este disponibil la precomandă, chiar de azi la 3299leidupă aplicarea extra-reducerii de 500lei. Bonus, primim și căștile FreeBuds 3.

Huawei P40 Pro

Este telefonul de mijloc, după părerea mea cel cu echilibrul cel mai bun între specificații și preț.

huawei p40 pro
Față de P40, P40 Pro vine cu un set de îmbunătățiri atât la ansamplul foto principal, cât și la alte componente hardware. Să incepem cu partea foto, unde pe lângă senzorul principal de 50mm care se păstrează, avem un nou senzor ultra-wide de de 40mp, unul periscope zoom de 12mp cu 5x zoom optic, și unul ToF 3D.
Cântărește cu 34 grame mai mult decât P40, ajungând la 209g. Diferența de greutate este justificată în mare parte dimensiunile puțin mai mari, de baterie de 4200mAh care este și ea mai mare și de încărcarea wireless la 27W care adaugă și ea câteva grame. Si ecranul este îmbunătățit, acum este curbat, are 6,58inch și o rezoluție mai bună de 1200×2640 pixeli. Tot la ecran, este crescută și frecvența de la 60Hz la 90Hz.
Destul de multe îmbunătățiri, cele mai importante din punctul meu de vedere fiind la ecran și senzorii foto de pe spate. Pe lângă upgrade-urile menționate mai adăugăm și o încărcare pe fir mai rapidă la 40W, certificare ip68, dar și posibilitatea de a avea o memorie internă de 512gb.
Si P40 Pro este disponibil încă de acum la precomandă. Pentru toate aceste îmbunătățiri vom plăti 3999lei, după aplicarea extra-reducerii de 600lei. Bonus, primim și aici căștile FreeBuds 3.  Merită aceste upgrade-uri tehnologice 700lei? Eu aș zice că da.

Huawei P40 Pro Plus

Este vârful de lance, cel mai cel din serie, un fel de Leonidas care iese primul la bătaie cu S20 Ultra de la Samsung aș spune eu.
huawei p40 pro plus
Curioși curiosi, care-s upgrade-urile? Pare că P40 Pro le-a luat pe toate… Nu chiar, a mai lăsat câteva și pentru varianta Plus. Senzorul periscop este schimbat cu unul de 8mp care de data aceasta are un zoom optic de 10x.  Suplimentar față de P40 Pro mai primește un senzor de 80mm , f/2.4  și 8mp, echivalent cu un zoom optic 3x. Este același senzor prezent și pe P40.
Alte îmbunătățiri? Încărcare wireless mai rapidă la 40W și noi culori, alb ceramic și negru ceramic.

Atât? DA! Cât costă? Cu 400euro mai mult decât P40 Pro și va fi disponibil din iunie anul acesta. Merită upgrade-ul? Nu prea…

Huawei Watch GT2e

Huawei Watch GT 2e

Noul smartwatch este destinat persoanelor cu un stil de viață activ, dar și celor care vor să și-l îmbunătățească prin creșterea activității sportive. Monitorizeaza 85 de moduri sport și are o autonomie de 2 săptămâni. Cântărește 43g (fără curea) și are un ecran de 1,39inch Amoled. Rezistență la apă 5ATM, bluetooth 5,1, GPS și o multitudine de senzori pentru activățile sportive. Are chiar și opțiunea de a monitoriza saturația de oxigen din sânge(SpO2), dar și monitorizarea indicatorului sportiv VO2MAX care măsoara anduranța cardiovasculară la efort fizic.

 

Huawei Sound X

Huawei Sound XTot la acest eveniment au prezentat și boxa Huawei Sound X realizată în parteneriat cu cei de la Devialet. Devialet este o companie franțuzească cunoscută pentru boxele lor futuriste, extrem de puternice și foarte scumpe. Printre modele lor cele mai populare se numără si Devialet Phantom Gold, o boxa premium ce sare de 10.000lei. Revenind la boxa Huawei, ea deja a primit un premiu pentru aspect de la iF Design Awards. Mică, dar puternică, dispune de tehnologia Huawei Share prin care doar atingi telefonul de boxă și imediat muzica este redată prin Wi-fi. Atenție! Am zis Wi-Fi, nu Bluetooth. Asta pentru a avea un delay mai mic si o transmisie mai bună. Cântărește 3.5kg.

Ochelari smart Gentle Monster

Huawei_Gentle Monster

Au lansat și o pereche de ochelari smart, realizați în colaborare cu Gentle Monster. Pe lângă un aspect fashion, fac foarte bine și ceea ce ar trebui să facă o pereche de ochelari de soare. Sunt disponibile 4 modele de rame și 3 tipuri de lentile de la Carl Zeiss. Se conectează la telefon, iar prin cele 2 difuzoare semi-deschise poți asculta muzică, sau chiar vorbi la telefon. Au și NFC dar și senzori tactili prin care poți controla muzica, răspunde la telefon, sau controlarea volumului. Se laudă și cu funcția noise canceling pentru a oferi o calitate audio superioară.  Autonomia este de aproximativ 2ore și jumătate de ascultat muzică sau apeluri telefonice sau 20 de ore de stand-by, iar ochelari se încarcă wireless în momentul în care sunt așezați în etuiul lor din piele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.