Jimmy PW11 Pro Max – spală și aspiră ca un profesionist! BONUS – își usucă singur mopul🔥🔥🔥

Știți vorba aceea: “tehnologia este aici pentru a ne face viața mai ușoară”. Păi dacă e așa, de ce să nu includem și curățenia? Hai să recunoaștem, un aspirator bun e ca un partener de nădejde în curățenia de zi cu zi – unul care nu se plânge și își face treaba rapid. Însă câte modele reușesc asta? Ei bine astăzi facem cunoștință cu Jimmy PW11 Pro Max, un aspirator vertical cu mop, o soluție all in one, care se ocupă să lase suprafețele din întreaga locuință perfect aspirate și podelele șterse, cu un minim de efort din partea utilizatorului. Cel puțin asta se dorește. Cât de bine reușește să fie atât de versatil și eficient, vedem în cele ce urmează, căci în ultimele două săptămâni l-am tot pus la treabă.

Unboxing

Și-ncepem cu un unboxing. Aspiratorul vine într-o cutie generoasă, însoțit de o mulțime de accesorii. Recunosc, nu mă așteptam la dimensiunile acestea. Și avem așa:

  • manualul de utilizare,
  • un suport pentru accesoriile aspiratorului
  • tijă metalică pentru capul electric al aspiratorului
  • cap electric pentru covoare și mochete
  • perie pentru tapițerie, cu cap ajustabil
  • perie electrică pentru saltele
  • perie pentru curățarea orificiului de aer
  • sticlă cu soluție de curățat(este primul aspirator cu soluție pe care eu l-am testat)
  • cablu de încărcare pentru baza de încărcare
  • acumulator de 4600 mAh
  • dock-ul de încărcare, cel pe care îl vei folosi nu doar să așezi aspiratorul, ci și pentru autocurățare și încărcare. Da știe și asta. Ba mai mult se si
  • usuca cu jet de aer cald.
  • capăt pentru suprafețe înguste
  • cap principal cu role duble, ce vine cu rezervor pentru soluție și sistem de pulverizare
  • accesoriu de conectare la dock pentru încărcarea aspiratorului
  • accesoriul în care se colectează apa murdară, cel care se conectează între aspirator și capătul lui
  • aspiratorul propriu-zis

Și dacă la prima vedere mă gândeam că aș avea nevoie de un dulap întreg doar pentru a depozita atâtea accesorii, pe măsură ce l-am asamblat, mi-am dat seama că lucrurile nu stau deloc așa. Aspiratorul a fost gândit în detaliu pentru a avea toate accesoriile la îndemână, și a le putea schimba rapid ori de câte ori este nevoie. În plus, totul este aranjat frumos, pe un suport, gândit să facă acest aspirator cât mai compact, să țină totul la îndemână și bine organizat.

Design

Design-ul lui Jimmy PW11 Pro Max este modern și ergonomic, fiind conceput pentru a oferi confort și ușurință în utilizare. Vorbim de o construcție solidă, cu finisaje de calitate și o greutate echilibrată, ceea ce îi conferă stabilitate în timpul manevrării.

Display-ul LED este poziționat vizibil, oferind informații esențiale precum nivelul bateriei, modurile de utilizare și gradul de murdărie detectat, dacă rezervorul de apă murdară este plin, dacă rezervorul pentru apă este gol, timpul de uscare a mopului, precum și timpul de încărcare.

Mânerul este confortabil și amplasat strategic pentru acces rapid la butoanele de control, iar capul de aspirare cu role duble și design pivotant permite accesul facil în colțuri și sub mobilă.

Cântărește 4,6 kg. Nu este cel mai ușor aspirator vertical pe care l-am testat, dar nici nu m-a surprins aspectul acesta. Când sunt atât de multe accesorii la mijloc, e nevoie de o construcție solidă. Partea bună este că poate fi ușor manevrat, astfel încât să nu te încurce în vreun fel.

Asamblare și utilizare

Asamblarea aspiratorului a fost gândită să fie cât mai simplă și intuitivă. Atât de intuitiv este procesul de asamblare, că mi-a dat o mână de ajutor cel mic. I s-a părut chiar interesant să îl asambleze. Așa că până și curățenia s-ar putea transforma într-o activitate distractivă și timp de calitate petrecut cu copiii.

Elementele principale se conectează rapid, iar dock-ul de încărcare nu necesită decât o poziționare potrivită într-un loc accesibil.

Mânerul are o serie de butoane de control, care îți permit să pornești aspiratorul, să schimbi modurile de aspirare, între Carpet(putere ridicată), Floor(mod turbo) și Automat, dar și să activezi funcția de pulverizare a soluției de curățare. Astfel, în timpul curățeniei, nu am avut nevoie să mă opresc pentru a schimba modurile sau a face ajustări manuale.

Sub mâner se găsește butonul pentru autocurățare(pe care îl vei acționa atunci când aspiratorul este pus la încărcat). Tot aici găsești și selectorul pentru schimbarea limbii, însă din păcate nu vei găsi și limba română.

Recipientul de colectare a prafului se golește rapid prin acționarea unui buton și scoaterea filtrului, iar rezervorul de apă murdară se golește la fel de ușor.

Funcții și Tehnologie

1. Aspirare și Spălare Simultană

Funcția cea mai interesantă și versatilă a lui Jimmy PW11 Pro Max, este aceea de a aspira și spăla simultan. Acest aspect simplifică procesul de curățenie, economisind timp și energie. Senzorul integrat detectează tipul de suprafață și ajustează automat funcțiile, ceea ce este excelent atunci când treci de pe covor pe parchet sau gresie. Dacă doresc doar să aspir, trebuie să țin apăsat butonul de autocurățare timp de trei secunde, iar sistemul de spălare se dezactivează.

Recunosc, aceasta este partea care m-a impresionat cel mai mult la acest aspirator. Inițial am fost sceptică și mă gândeam că mai mult va umezi parchetul și îl va șterge suprficial, dar nu, lucrurile nu stau deloc așa. Nu doar că aspiră în mod efficient, ci reușește să șteargă atât de bine pardoseala, că efectiv o vezi cum lucește după ce ai terminat treaba. Și asta pentru simplul fapt că își curăță în permanență rolele acestea ale mopului.

2. Detecția murdăriei și ajustarea automată a puterii

Un alt aspect impresionant al acestui aspirator este senzorul de murdărie. PW11 Pro Max detectează nivelul de murdărie și crește puterea de aspirare pe zonele mai murdare. Senzorul afișează culori diferite pe ecran (albastru pentru zone curate, roșu pentru zone murdare), ceea ce m-a ajutat să mă concentrez pe zonele care necesită o atenție suplimentară.

3. Sistemul de autocurățare și uscare cu aer cald

Dock-ul de încărcare este mai mult decât un simplu încărcător. La finalul sesiunii de curățenie, PW11 Pro Max își curăță singur rolele, folosind un jet de apă și apoi le usucă cu aer cald, prevenind apariția mirosurilor neplăcute sau a mucegaiului. Din punctul meu de vedere, acest sistem de autocurățare este extrem de practic și o astfel de funcție ar trebui să fie prezentă pe orice aspirator All in One, mai ales pentru întreținerea dispozitivului pe termen lung.

4. Moduri Multiple de Funcționare

Jimmy PW11 Pro Max dispune de trei moduri în poziția verticală – automat, pardoseală și covor – și două moduri în poziția portabilă, pentru suprafețe mai mici. Modurile sunt ușor de schimbat, iar diferențele de putere se simt clar atunci când treci de la o suprafață dură la una moale.

Performanță și Eficiență

Cu o putere de aspirare de 110 AW și o autonomie destul de bună, PW11 Pro Max s-a descurcat foarte bine în curățenia casei. Puterea de aspirare este suficientă pentru a aduna chiar și resturi mai mari, cum ar fi firimiturile. Eu l-am testat cu mălai, confetii, orez și s-a descurcat impecabil atât pe mochetă, cât și pe gresie sau parchet, indiferent că am folosit capătul pentru aspirarea și spălarea pardoselii sau pe cel electric. De asemenea, m-a impresionat capacitatea de a curăța chiar și lichidele de pe podea, ceea ce îl face o opțiune ideală pentru locuințele cu copii mici sau animale de companie.

Ce trebuie să știi este că peria de covor are benzi de cauciuc, acestea fiind folosite pentru a îndepărta praful de pe covor. Benzile de cauciuc pot lăsa urme pe podeaua tare, așa că nu este foarte recomandat să folosiți peria pentru covoare pe podea.

Capul principal cu role duble este eficient pentru a acoperi marginile și colțurile, iar unghiul de 180 de grade permite aspiratorului să ajungă în zone greu accesibile, cum ar fi sub mobilă sau sub calorifer. Ba chiar este practic și pentru spațiile înguste.

@gadgetreviewro

Un game changer intr-ale curateniei! #jimmy #jimmypw11promax #aspirator #vacuum #vacuumcleaner #cleaning #hacks #tech #technology #techgirl

♬ original sound – ragerblade

Autonomie

Și-am ajuns și la durerea cea mai mare a aspiratoarelor verticale, fără fir, și-anume autonomia.

Bateria aspiratorului de 4600 mAh se atașează pe mâner cu ușurință și potrivit producătorului, asigură o autonomie de până la 40 de minute pentru aspirat pardoseala și până la 20 de minute pe covor. Eu am reușit o performanță de 32-33 minute cu aspirarea gresiei și a parchetului și cam 16-17 minute pe covor. Evident în cazul în care vei folosi accesoriile pentru curățarea portabilă, autonomia este și mai mare, producătorul susține că poate ajunge până la 80 min, deci poți curăța chiar și autoturismul. Nu vei avea surpriza neplăcută să constați că te-a lăsat bateria fix în mijlocul activității. Recunosc în modul portabil nu l-am folosit atât de mult, încât să confirm că are o autonomie atât de generoasă. De regulă combin modul de utilizare. Oricum este de apreciat că vine cu o autonomie atât de bună, chiar mai mare decât la alte aspiratoare mult mai scumpe, pe care le-am testat.

De încărcat se încarcă în aproximativ 4-5 ore. Cam aceasta ar fi durata de încărcare a aspiratoarelor vertical cu putere mare a bateriei. Ce mi se pare interesant la acest aspirator este faptul că bateria nu e nevoie să o pui separat la încărcat, ci ea se încarcă în timp ce aspiratorul este poziționat în dock-ul de încărcare. În felul acesta te asiguri că o vei avea încărcată de fiecare dată când te apuci de treabă. Și dacă totuși ai senzația că acumulatorul nu îți asigură suficientă autonomie pentru ce ai nevoie, poți opta și pentru una de rezervă.

Preț

Aspiratorul 5 în 1 este disponibil în oferta magazinelor:

Geekmall.ro2599 lei

BlackTech.ro2599 lei

– eMAG – 2621 lei

Concluzie

În concluzie, Jimmy PW11 Pro Max este un aspirator multifuncțional de top, care combină tehnologia avansată cu funcții bine gândite pentru a oferi o experiență de curățenie completă, cu un efort minim din partea utilizatorului. În plus te scapă de spălarea și uscare mopului. Se ocupă el de toate astea. Fix partea care mă enervează cel mai mult când vine vorba de curățenie.

Păreri Pro și Contra

Pro

  • este un aspirator complet
  • aspiră și spală în același timp
  • reușește să spele pardoseala extrem de bine, datorită faptului că își curăță rolele în permanență
  • ajunge pe margini și în colțuri
  • vine cu un dock ce funcționează ca stație de încărcare
  • dock-ul este gândit să îți ții toate accesoriile aspiratorului la îndemână
  • vine cu sistem de spălare automată a mopului
  • își usucă singur mopul
  • stă singur în poziție verticală

Contra

cu rezervorul montat, este destul de greu 

Verdict Gadget-Review.ro

Design - 8.3
Eficiență - 9.6
Putere - 9.2
Autonomie - 9

9

Un ajutor de nodejde

Jimmy PW11 Pro Max este ajutorul de nădejde pentru ca pardoseala să strălucească, iar covorul să fie bine aspirat. Este un sistem All in One, cu toate accesoriile la îndemână, pentru a eficientiza partea de curățenie.

Verifică disponibilitatea
User Rating: 4.26 ( 1 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.